Copca Copcarul

Soarta este formată jumatate din aşteptare şi jumătate din neatenţie. (Amy Tan)

de Dinu-Florin, Joi, 26 Ianuarie 2012, 182 afisari, rating maxim

             Dimineata geroasa de ianuarie. Cafeaua fierbinte din fata mea se pare ca are efect invers, in loc sa ma trezeasca, nu face decat sa-mi prelungeasca starea de somnolenta. Noroc ca suna telefonul si astfel sunt nevoit sa fac oarece miscari fizice mai complexe decat simpla miscare de a ridica ceasca .

            Cine altul putea sa sune la o ora atat de matinala , intr-o zi de duminica , cand as fi vrut si eu sa lenevesc toata ziua , decat domn’ Petru vecinul (cel care chiar daca acusica va schimba prefixul ,6 in loc de 5, se pare ca nu are astampar )?

- Ce faci Dinule ? Dormi ? Hai la mine la o cafea ! ( trebuie mentionat ca dumnealui este de meserie pensionar , dar mai practica si functia de barman la baraul fiului sau plecat in tara lu’ Jean Gabin , in cautare de material lichid ( adica lichiditati banesti, spus mai concret ).

Ce puteam sa fac? Nu-i frumos sa refuzi, asa ca , dupa ce am terminat cafeaua inceputa , am plecat , nu prea bine dispus in vizite matinale.

Dumnelaui, domn’ Petru,  ma astepta . Cafeaua era pregatita-aburinda.

-         Hai noroc!

-         Hai noroc!

-         Greu te mai misti Dinule, parca ai fi un mosneag. Ce-ai venit asa de tarziu ?

                        -         Pai n-am avut timp sa vin mai repede ca tragea. ( asta cu :  „n-am timp ca trage” e o vorba din interiorul grupului nostru de unditari).

                        -         Hai sa bem cafeaua asta ca dupa aia chiar n-o sa avem timp!

                        -        De ce?

                        -        Pai mergem la copca?

                        -       Te duci pe copca mai nea’ Petru ? Nu esti chiar asa batran....

                        -       Vine nas-tu Costica si mergem la Siret, in baraj la Rogojesti. Eu i-am zis ca fara tine nu merg.

                       -       Sigur, sa nu te manance vulpea . ( sunt vulpi iarna pe gheata de la Rogojesti, se atin pe langa pescarii la copca care le mai arunca cate un biban ).

                       -       Bine mai nea  Petru, dar nu sunt pregatit . N-am nimic momeli.

                        -      Am eu, nu-i bai . Am strans ieri ceva pestisori de pe prund de aici de la noi. Am pentru toti.

         Zis si facut. Dupa ce am terminat cafeaua, am mers acasa , am mancat repede ,am rascolit prin camara dupa instalatiile de stiuca ,pentru copca , dupa mini lanseta home-made pt bibanit , am incropit la repezeala niste mormaste si am plecat .

        Pe gheata era plin de pescari. Noi , marii meseriasi nu aveam niciunul burghiu pentru facut copci, dar asta era treaba domnului Petru. Fiind barman era normal sa fie aprovizionat cu bauturi spirtoase, atat de apreciate de copcarii inghetati. Asa ca dupa ce ne-am ales un loc mai curat ( nu de „arat si semanat”precum Traian, Traian cel adevarat , nu cel de azi .... ci mai curat de zapada ) dumnealui, cu sticla de vodca in mana a inceput „negocierile”. Lucrurile au mers de la sine dupa scenariul consacrat  :”- Hai noroc ! ; - Noroc! ; – Misca ceva ?; - Slab de tot ( asta e raspunsul standard al pescarului autohton , indiferent de situatie si chiar daca are juvelnicul plin)- E frig tare azi, luati o gura de vodca , sa va mai incalziti ! ( propunerea e acceptata „ instant”, apoi , dupa cateva inghitituri bune , apare si celebra replica – Sa fiu al naibii dar azi ne-am uitat burghiul acasa si nu avem cu ce face gauri ; raspunsul vine imediat :- Luati burghiul nostru! Ca stiu cum e sa uiti asa ceva acasa.... Urmeaza inca o tura de inghitituri bahice , condimentate cu multumiri de fatada si toata lumea e fericita. Apoi ne apucam de facut gauri . Facem mai multe , sa fie, daca tot avem cu ce...

        Urmeaza descalcirea instalatiilor pentru stiuca, agatarea pestisorilor in ancore si „lansarea"  acestora la apa , sub gheturi , cu indicatii precise de a atrage dintoasele  ( dupa cum insa se va dovedi mai tarziu , probabil pestisorii aia erau fie surzi ,fie grei de cap, sau erau total deficitari la capitolul putere de convingere pentru ca  nici unul dintre ei nu a reusit sa aduca vreo stiuca la raport ).

       Ziua a fost frumoasa de tot. Soare caldut. Agitatie multa. Perdeaua de stuf ne-a protejat de vant. Niste baieti mai „cheflangii”din fire au facut un foc din stuf si au incins o hora in jn jurul sau, fara muzica dar cu chiuituri, altii au mesterit un gratarel pe gheata , gratarel care a imprastiat o aroma ademenitoare ca salivam cu totii mai ceva decat Adam cand a inteles in sfarsit cum sta treaba defapt si de drpet cu Eva, altii au inceput sa se dea cu saniile, etc ,etc. 

       Eu unul am renuntat destul de repede la a supraveghea instalatiile de stiuca si am cautat o copca ceva mai langa stuf, pe cursul vechi al apei in speranta ca voi da de bibani. Treburile mergeau relativ bine , dungatii aveau chef de haleala si gramajoara de „victime” era destul de consistenta, asta pana la un moment dat, cand se auzi o bubuitura surda , gheata crapa , am simtit ca ma scufund in apa rece de sub stratul de gheata si atunci... m-am trezit .

     Telefonul suna in disperare. M-am ridicat fara nici un chef din pat si am raspuns. Cine altul putea sa fie la o ora asa de matinala intr-o zi de duminica decat domn’ Petru ?

- Hai la o cafea !