Păstrăv de lac - Salmo trutta lacustris

Generalităţi

Răspândire

Locul de bastina al acestui reprezentant al salmonidelor o subspecie a lui Salmo trutta trebuie cautat in lacurile cu apa rece din Suedia. A fost adus apoi de acolo in lacurile reci din nordul continentului european, in apele din lantul muntos alpin si caucazian. La noi poate fi intalnit in numar mai mare in Lacul Rosu, in lacul de acumulare de la Bicaz si in paraul Prejmerului, dar potrivit unor date, a fost gasit si in alte ape curgatoare si statatoare din muntii nostri.

Descriere

Pastravul de lac se aseamana cu cel indigen, in stadiul de puiet nu pot fi deosebiti nici prin forma si nici prin coloritul lor. Diferentele se manifesta abia la maturitate.

Coloritul pastravului de lac este argintiu, cu spatele, gri, care bate uneori spre verde, alteori spre albastru, nuanta fiind determinata in buna masura de culoarea albiei apei in care traieste. Deasupra liniei transversale de pe partile laterale ale corpului sau se pot distinge mai multe pete negre, de obicei rotunde, dar si rectangulare sau chiar in forma de “X”. La exemplarele de 2-4 ani, de-a lungul dungii transversale se pot vedea pete portocalii, uneori rosii sau chiar ruginii, de forma circulara, care dispar complet cu trecerea anilor, la atingerea varstei de 6-8 ani.

Dezvoltare

 In conditiile apelor noastre, valorile medii in ceea ce priveste lungimea si greutatea sunt de 50-70 cm, respectiv de 1-1,5 kg, dar s-au consemnat si exemplare de 12 kilograme, in unele lacuri cu apa mai adanca din Muntii Alpi, exemplarele ce depasesc 1,5 m si 16-20 kilograme nu constituie o raritate.

Biologie

 Dupa cum arata si denumirea, spatiul de viata caracteristic acestui peste il constituie lacurile montane de mare altitudine, cu apa limpede si rece. Ii plac lacurile cu adancimi de 30-40 m si chiar mai mult, in care pot vina in voie pestii de talie mai mica, cum sunt boisteanul, zglavoaca sau grindelul, dar nu se abtine nici de la puietul de pastrav indigen sau curcubeu.
Pastravii de lac mai tineri si mai ales puietul se gasesc cu predilectie in zonele mai apropiate de mal, in timp ce exemplarele mai batrane prefera zonele mai adinci, din mijlocul lacurilor.
Pastravul de lac ajunge la maturitate sexuala la varsta de 6-7 ani, dar exista exemplare care ating aceasta maturitate inca de la 5 ani, lucru intalnit mai des la masculi. Un pastrav de lac de marime medie 1-1,5 kg depune circa 18-20 000 de boabe de icre de culoare roz, cu un diametru de 3-3,5 mm fiecare. Locurile preferate pentru depunerea icrelor sunt acele zone in care paraie limpezi de munte se varsa in lac, dar in unele cazuri, cand se trezeste in el instinctul caracteristic speciei salmonidelor, in amonte pe paraie, depunînd icrele acolo. La varsta de circa 30-40 zile, coloritul si forma puietului se aseamana deja cu cele ale exemplarelor adulte si se si comporta ca pesti rapitori.

Secţiune adăugată de Flavius Coșeri, 15 aprilie 2011, ultima modificare: Radu Pop, 25 septembrie 2013

Capturi la Păstrăv de lac

Nicio captură înregistrată pentru specia Păstrăv de lac

Fii primul care o face: click aici și rămâi în istorie, înregistrează captura ta!

Fotografii Păstrăv de lac

Galeria acestei specii cuprinde 6 fotografii. Mergi la indexul galeriei foto.

Păstrăv de lac - pastrav-de-lac_554177_345919722122194_100001125074721_877763_383587023_n.jpg

miercuri, 2 mai 2012

Păstrăv de lac - pastrav-de-lac_fotos__2_164.jpg

duminică, 26 februarie 2012

Păstrăv de lac - pastrav-de-lac_seeforelle.jpg

vineri, 15 aprilie 2011

Păstrăv de lac - pastrav-de-lac_pastrav_de_lac.jpg

duminică, 22 august 2010

Păstrăv de lac - pastrav-de-lac_image_8.jpeg

duminică, 8 aprilie 2012

Păstrăv de lac - pastrav-de-lac_545819_345915272122639_100001125074721_877745_539048930_n.jpg

miercuri, 2 mai 2012

Partide publice ce includ specia Păstrăv de lac:

1 buc, 0.4 kg, 7 iunie 2013

Maxim 20 partide, aleator, ale caror autori au setat nivelul de confidentialitate liber. Lista tuturor partidelor publice, aici.

Unde găsim specia Păstrăv de lac ?

loc de pescuit in Italia Polla, Italia
Tarlungeni, jud. Braşov
Ciurila, jud. Cluj
Petresti, jud. Alba
loc de pescuit in Spania Siurana, Spania
Beliş, jud. Cluj
loc de pescuit in Italia Marta, Italia
Miercurea ciuc, jud. Harghita
Tauţ, jud. Arad
Com. Malaia, Valcea, jud. Valcea
Se afişează maxim 20 locaţii, aleator. Pentru lista tuturor locaţiilor unde se regăseşte o specie anume, foloseşte motorul de căutare din cadrul locurilor de pescuit.

Articole din enciclopedie

Răpitorii şi nu numai la năluci, un articol de Radu

Reţete culinare

Nicio reteta.



Specia "Păstrăv de lac" a fost adaugată în enciclopedie de către Radu Pop la data de 18 iulie 2010

Ultimua contributie la "Păstrăv de lac": Radu Pop, 25 septembrie 2013, ora 15:35

Lista capturilor în România la Păstrăv de lac

Lista capturilor externe la Păstrăv de lac