Roşioară - Scardinius erythrorhtalmus

Popular mai este denumită şi “babuşca roşie” sau “ocheană.

In Europa se intalneste din Anglia si sudul Suediei pana la Ural. In tara noastra este prezenta in Dunare, in toate raurile si lunca acestora, incepand cu zona colinara, in toate lacurile din regiunile de ses, in toate lacurile litorale, in ghiolurile si baltile din Delta Dunarii, in toate iazurile din Transilvania si Moldova, in toate lacurile de acumulare din zonele de deal si campie, in foarte multe brate moarte ale raurilor colinare si de ses etc.

Corpul rosioarei este alungit, comprimat lateral, de inaltime variabila, si acoperit cu solzi de marime mijlocie, bine fixati. Botul este scurt, gura mica, terminala, oblica in sus. Caudala este adanc scobita, cu lobi egali. Linia laterala este continua, putin apropiata de partea ventrala a pestelui. Ochii sunt adanc implantati, cu cate o pata rosie. Partea dorsala a pestelui este albastrui inchisa cu reflexe verzi sau cafenii, cateodata negricioase. Laturile pestelui sunt argintii, uneori cu luciu metalic sau albicios, partea ventrala este alba. Inotatoarele, exceptand cele ale exemplarelor tinere, au baza fumurie, iar varfurile rosii, cu o intensitate variabila, de unde si denumirea populara de rosioara. In mod obisnuit, rosioara are o lungime de 18-24 cm, mai rar atinge 35 cm, iar greutatea medie este de 200-300 g, dar poate ajunge si la 1-1,5 kg. Creste incet si valorifica prost hrana de unde si ritmul lent de dezvoltare.

Rosioara este o specie sedentara, care traieste in special in apele dulci, statatoare, unde se intretine in compania carasului, a linului si a platicii aproape de fundul apei, unde abunda vegetatia. Se gaseste in tot felul de ape stagnante, chiar si in cele salmastre, atat din zonele colinare, cat si din regiunile de ses. Se intalneste si in cele mai mici balti si brate moarte napadite de vegetatie, unde in anumite perioade cantitatea de oxigen dizolvat in apa scade la un nivel critic pentru viata pestilor. Deci, rosioara rezista la lipsa acuta de oxigen, in apele curgatoare se cantoneaza in coturile de apa cu cursul foarte lent si in bratele laterale ale acestora, ii plac fundurile maloase, cu mult detritus vegetal.

Atinge maturitatea sexuala la 3-4 ani. Se reproduce in perioada aprilie-iunie, iar in apele colinare chiar si la inceputul lunii iulie. Depune icrele la o temperatura a apei de 17-18°C. O femela depune 30000-150000 boabe de icre cu diametrul de 1-1,2 mm, roscate, care dupa fecundare se lipesc de plantele subacvatice. Alevinii se hranesc la inceput cu infusoria si rotatoria.

Rosioara adulta consuma in general hrana de origine vegetala (particule de plante, alge filamentoase, detritus vegetal) si mai putin zooplancton (Daphnia, Cyclops, Bosmina etc.), larve de insecte, viermi, mici racusori.

Rosioara are o carne calitativ inferioara.

Pescuitul rosioarei este un pescuit de finete care ofera momente placute pescarului.Se recomanda nadirea prealabila a locului de pescuit.

Rosioara joaca un rol foarte important in hrana stiucii, salaului, somnului etc. Este un peste folosit si ca nada vie.

Lungimea minima admisa la pescuit: 15 cm

Secţiune adăugată de Dinu Florin Cirstean, 28 septembrie 2010, ultima modificare: Radu Pop, 17 februarie 2017