Şalău - Stizostedion Lucioperca

Generalităţi

 

Şalăul face parte din familia Percide si are ca denumire populara: cealau, suduc, smug, etc.

Raspandire pe glob:  se gaseste in toata Europa, cu exceptia peninsulei Iberice, Italiei si Angliei. Paralela 64 este limita nordica de raspandire a salaului in Europa (partea nordica a Norvegiei, Finlanda si Suedia), limita vestica fiind zona nord-vestica a Ronului, in timp ce in est el este prezent in apele ce curg de la Muntii Ural incoace.

Raspandire în România: traieste in Dunare, in baltile dunarene, in rauri mari, in lacuri litorale si in cele din interior.

Salaul se poate recunoaste foarte usor dupa forma specifica a corpului, intrucat poarta pe "spate" insemnul caracteristic tuturor reprezentantilor percidelor cele doua inotatoare dorsale, despartite una de alta doar de un mic spatiu. Corpul salaului este lung, aproape cilindric, usor comprimat lateral, acoperit de solzi mici, aspri (ctenoide), motiv pentru care pestele pare aspru la pipait. Capul este lunguiet, usor turtit lateral cu gura mare, alungita inainte, ale carei capete ajung pana sub ochi. Atat maxilarul superior, cat si cel inferior sunt prevazute cu un sir de dinti ascutiti, caracteristici pestilor rapitori. Pe ambele maxilare se afla cate doi dinti "canini" ce servesc la apucarea pestilor pe care ii prinde. Operculele sunt acoperite cu solzi. Din cele doua inotatoare dorsale (despartite, cum am aratat, de un mic spatiu), prima are 14 radii osificate cu tepi, iar cea de-a doua, asezata mai in spate, are o teapa si 20-22 radii moi.

Modul in care sunt dispuse toate partile constitutive ale corpului ilustreaza faptul ca salaul este adaptat in vederea efectuarii unor miscari rapide, potrivite modului de viata al pestilor rapitori.

Coloritul salaului este frumos, discret adaptandu-se la culorile predominante din mediul natural in care traieste. Spatele pestelui este verde-cenusiu, mai rar galben-cenusiu, partile laterale fiind cenusiu-argintii, cu 8-9 dungi mai intunecate, dispuse transversal. Regiunea abdominala are un colorit mai deschis. Pe inotatoarea caudala, cat si pe cele dorsale, pe pielita ce acopera radiile osoase, se pot observa multe puncte negre, dispuse in 4-5 siruri. Restul inotatoarelor sunt galbui, uneori galbui-albastrui. Irisul ochilor este argintiu, cu mai multe puncte negre.

Şalaul creste la dimensiuni relativ mari. Din lacurile Tasaul, Sititghiol si in sistemul lagunar Razelm-Sinoe, de pe litoralul Marii Negre, se prind destul de des exemplare de salau de cate 10-12 kg. Marimea cea mai des intalnita este de 40-70 cm lungime si 1-4 kg greutate.

Salaul este un peste cu o dezvoltare relativ rapida, mai ales in primii 4-5 ani de viata, adica pana in clipa in care pestele atinge maturitatea sexuala. Un asemenea ritm se poate explica prin pofta de mancare foarte mare a salaului si prin viata activa de peste rapitor. Caracteristicile sale forma corpului si a diferitelor sale parti, dantura si configuratia gurii, modul in care se misca, coloritul etc. toate demonstreaza modul de viata de rapitor al salaului. Şalăii mai mici care ajung în cîrligele pescsarilor sunt numiţi “strapazani”, şi este recomandată eliberarea lor, pentru a-i lăsa să mai crească. Ritmul său de dezvoltatre poate să difere de la o anumită zonă a ţării la alta, de la un anumit curs de apă la altul.

Spatiul in care traieste salaul este constituit de apele dulci limpezi, unde poate observa cu usurinta prada, dar ii plac si apele usor saline. In mod obisnuit prefera insa apele curgatoare mai mari si mai adinci. Traieste cu placere si in apele statatoare, al caror fund este acoperit cu pietris sau nisip. Nu-i plac, in schimb, baltile cu fundul malos. In rauri se intretine in portiunile unde curentii nu sunt prea repezi, dar nici prea lenti, unde se formeaza vartejuri mai mici. Salaul poate fi intalnit cel mai des in portiunile de rau unde albia este acoperita de pietris sau nisip curat si unde fundul raului este variat.

El sta la panda in apropierea albiei sau ascuns pe langa malurile raului. In lacuri se ascunde de obicei pe langa diferitele obiecte mai mari de pe fundul acestora, insa daca malul si portiunile de langa mal sunt acoperite de stuf si papura, salaul se ascunde langa tulpinile lor submerse, fara a patrunde printre ele; sta la panda in apropierea lor, in portiunile degajate de vegetatie de langa stuf si papuris. Ii plac si locurile de intalnire a doua rauri, unde curentii acestora aduc si depun bancuri de nisip curat, spalat, sau locurile unde vartejurile fac ca raul sa para ca curge in sens invers, in portiunile de langa mal. In toate aceste locuri, pestisorii cu care se hraneste plutesc odata cu curentii de apa, fara a banui ca acolo ii asteapta un dusman de temut, salaul. De multe ori el sta ascuns in gropile mai adanci ale raului, pandind spre pestisorii care inoata in portiunile mai putin adanci, alteori pandeste in locurile de revarsare a canalelor in rau, asteptand sa vada ce-i aduce norocul. Se adaposteste, de asemenea, in preajma digurilor de piatra, a bolovanilor mai mari sau a trunchiurilor de arbori din apa, langa picioarele de pod sau sub malurile spalate de rau, de unde ataca victimele cu rapiditate, urcand fulgerator din adanc in sus si de regula in directia malului. Din pozitia de relaxare in care isi asteapta prada, salaul trece extrem de rapid la atac, strabatand apa ca o sageata, fara sa greseasca tinta niciodata. El este capabil sa dezvolte o viteza de inot extrem de mare in timpul atacului si muscatura sa este cea mai sigura comparativ cu toate celelalte specii de pesti de prada de la noi, fapt ce se datoreaza in primul rand perechilor de dinti canini pe care ii are, din stransoarea carora nu poate scapa nici o prada. Si in lacuri, salaul prefera ascunzisurile din preajma diferitelor obstacole din apa, cum sunt digurile din beton, stalpii de poduri, trunchiurile de copaci, epavele sau bolovanii mai mari din apa. In zilele mai reci de toamna, cand temperatura apei scade si pestisorii cu care se hraneste se ascund si salaul isi schimba tactica.

El isi paraseste locurile de panda si urmareste migratia grupurilor de pestisori in retragere pentru iernat. In aceasta perioada il putem gasi de regula adunat in grupuri mai mari in apele degajate de vegetatie din preajma stufului si papurii care cresc la malul apelor statatoare, in aceasta perioada, pasiunea de vanator a salaului scade intrucatva: nu mai ataca violent, cu un salt decisiv, prada, ci este mult mai precaut. Cand apele sunt limpezi, salaii se intretin mai mult in straturile mai adanci ale apei, in timp ce in raurile mai putin transparente inoata cu predilectie in straturile mai apropiate de suprafata.

Salaul este extrem de sensibil la mal. Mai ales in cazul apelor statatoare si indeosebi in lacul Razelm, furtunile provoaca o puternica agitatie a apei, care la randul sau tulbura nisipul de pe albie. Acest nisip se depune apoi pe operculele salailor, astupandu-le si periclitandu-le astfel sistemul respirator si ca urmare, insasi existenta. Tocmai de aceea, pe o asemenea vreme salaul cauta adapost in portiunile cu multa papura sau stuf, unde plantele respective impiedica tulburarea exagerata a nisipului de pe fund. Salaul se straduie deci sa evite pe cat posibil apele tulburi de dupa furtuni sau revarsari de rauri. Biologia alimentatiei salaului a fost studiata de multi specialisti.

A fost astfel confirmat stiintific faptul ca, dupa resorbtia sacului vitelin, alevinii de salau se hranesc pentru inceput cu mici organisme planctonice, trecand apoi treptat la consumul de raci din specii inferioare (Misidaceae), rame si insecte. La varsta de 4-5 luni, puietul de salau duce deja un mod de viata de rapitor, hranindu-se in principal cu pestisori de talie mica, cum sunt obletii sau puietul de platica. Tineretul de salau nu prea sta sa aleaga; important pentru el este sa ingurgiteze o cantitate suficienta de hrana. Exemplarele mai mature insa nu mai vaneaza orice, alegandu-si doar speciile pe care le apreciaza ca "delicatese". Nici ei nu cruta rosioara sau broasca, dar hrana cea mai de pret o constituie gingirica, care are o carne destul de grasa, in lagunele apropiate de tarmul marii, salaii se hranesc in primul rand cu guvizi si cu alte specii ale genului Gobiidae.

Canibalismul este un fenomen care poate fi observat si la salau. Exemplarele mai mari le mananca fara "remuscari" pe cele mai mici. Salaul ataca cu indrazneala orice vietuitoare ce i-a starnit pofta, inghite broastele, racii, viermii, insectele si celelalte vietuitoare acvatice ce-i ies in cale. Nu ataca in schimb pasarile care inoata la suprafata apei, asa cum face somnul. Are o digestie buna, rapida, intrucat stomacul sau produce acizi puternici, care descompun hrana eficient, dar ii provoaca pestelui o senzatie continua de foame, din cauza careia salaul depune mari eforturi pentru a avea mereu burta plina.

Salaul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, de obicei masculii cu un an mai devreme decat femelele. Perioada de reproducere a salaului incepe la sfarsitul lui martie, terminandu-se spre sfarsitul lunii aprilie. Pentru reproducere, salaul are nevoie de o apa de cel putin 10°C, dar este si mai bine daca temperatura se ridica la 12-14°C. Salaul este un peste care isi depune icrele in "cuib", adica si le pune de regula pe nodurile spalate ale radacinilor de salcie din apa. O femela reproducatoare de 50-60 cm lungime poate depune 300000-500000 boabe de icre. Numarul icrelor depuse de exemplarele foarte mari poate depasi chiar cifra de un milion. Icrele depuse sunt lipicioase, cu un diametru intre 0,8 si 1,5 mm, de culoare galbuie.

Salaul este un peste care solicita mult oxigen dizolvat in apa, motiv pentru care, odata scos din apa, moare in scurt timp iarna, in timp ce vara nu rezista mai mult de cateva minute.

Carnea sa este alba, frageda, cu un gust excelent si fara prea multe oase. Continutul sau in grasimi este redus, motiv pentru care salaul figureaza pe toate meniurile dietetice. In Europa, putine tari au o populatie atat de numeroasa de salau ca a Romaniei (???)

Trebuie sa cunoastem bine biologia salaului pentru a gasi repede locurile unde se ascunde. In primul rand este bine sa cunoastem faptul ca acest peste nu agreeaza lumina puternica a soarelui, ocolind portiunile expuse razelor directe de soare, chiar si atunci cand acolo exista grupuri intregi de pesti cu care s-ar putea hrani. Salaul trebuie cautat deci in locurile umbrite, unde se simte la adapost. Succesul pescarului in acest caz nu depinde de alegerea momelii celei mai potrivite, ci de faptul daca reuseste sa gaseasca locul de panda al pestelui, stiut fiind ca, de multe ori, intr-o singura zona de numai cativa metri patrati se gasesc mai multe exemplare de salau.

Acest peste nu traieste izolat, deci unde am prins unul, probabil vom reusi sa mai prindem si altii. Salaul este un peste destul de fricos, in apele statatoare se comporta mai precaut decat in cele curgatoare. Lungimea minima admisa la pescuit: 40 cm.

 

Secţiune adăugată de Dinu Florin Cirstean, 29 septembrie 2010, ultima modificare: Radu Pop, 17 februarie 2017

Capturi la Şalău

15 cm, 0.2 kg

85 cm, 6.86 kg

55 cm, 3 kg

90 cm, 7 kg

35 cm, 0.5 kg

45 cm, 1.2 kg

Fotografii Şalău

Galeria acestei specii cuprinde 60 fotografii. Mergi la indexul galeriei foto.

Şalău - salau_22.04.2011_faragau.jpg

duminică, 24 aprilie 2011

Şalău - salau_salau_1.jpg

duminică, 21 noiembrie 2010

Şalău - salau_adrian1593.jpg

joi, 18 aprilie 2013

Şalău - salau_salau_la_vobler.jpg

marţi, 2 octombrie 2012

Şalău - salau_adrian1594.jpg

joi, 18 aprilie 2013

Şalău - salau_imag0241.jpg

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Partide publice ce includ specia Şalău:

25 buc, 8 kg, 14 octombrie 2013
23 buc, 10 kg, 21 iulie 2012
1 buc, 0.82 kg, 21 aprilie 2013
1 buc, 0.01 kg, 1 iunie 2013
6 buc, 15.15 kg, 29 august 2017
1 buc, 0.5 kg, 23 septembrie 2011
1 buc, 0.1 kg, 23 august 2013
1 buc, 10 kg, 2 iunie 2013
2 buc, 1.5 kg, 8 mai 2015
1 buc, 2.3 kg, 26 august 2012
12 buc, 0.81 kg, 28 aprilie 2012
5 buc, 3 kg, 27 octombrie 2014
2 buc, 1.8 kg, 17 aprilie 2013
2 buc, 0.8 kg, 18 iunie 2016
15 buc, 7 kg, 16 septembrie 2011
3 buc, 0.15 kg, 1 septembrie 2013

Maxim 20 partide, aleator, ale caror autori au setat nivelul de confidentialitate liber. Lista tuturor partidelor publice, aici.

Unde găsim specia Şalău ?

Sebeş, jud. Alba
Romos, jud. Hunedoara
Miercurea ciuc, jud. Harghita
Colun, jud. Sibiu
Luncani, jud. Cluj
Blaj, jud. Alba
Schitu, jud. Giurgiu
loc de pescuit in Spania Reus, Spania
Zăbrani, jud. Arad
Româneşti, jud. Botoşani
Voila, jud. Braşov
Dolhasca, jud. Suceava
Adjudu Vechi, jud. Vrancea
Balotesti, Bucureşti
Cisnădie, jud. Sibiu
Dabuleni, jud. Dolj
-, jud. Călăraşi
Pe toata lungimea ei, jud. Satu Mare
Sucutard, jud. Cluj
Caianu Vama, jud. Cluj
Se afişează maxim 20 locaţii, aleator. Pentru lista tuturor locaţiilor unde se regăseşte o specie anume, foloseşte motorul de căutare din cadrul locurilor de pescuit.

Articole din enciclopedie

Răpitorii şi nu numai la năluci, un articol de Radu

Reţete culinare

Nicio reteta.



Specia "Şalău" a fost adaugată în enciclopedie de către Radu Pop la data de 18 iulie 2010

Ultimua contributie la "Şalău": Radu Pop, 17 februarie 2017, ora 13:35

Lista capturilor în România la Şalău

Lista capturilor externe la Şalău