Strunghilul - Neogobius melanostomus

Este specia cel mai uşor de determinat, prin faptul că este singurul guvid de la noi ce prezintă în partea posterioară a primei înotătoare dorsale o pată neagră proeminentă. Totuşi această pată poate fi cu greu evidenţiată sau deloc la masculi, care la maturitate sexuală şi mai ales în perioada reproducerii, care este lungă şi poate avea loc din mai şi până în iulie, devin melanici. Spre deosebire de alte specii de guvizi, stronghilul prezintă un corp ceva mai comprimat lateral, mai evident în partea anterioară a capului. După hanos, este cel mai mare guvid, putând atinge 25 cm. Un alt semn de recunoaştere pentru pescari este faptul că muşcă cu destulă violenţă. Obişnuit se prind exemplare de 11-15 cm. Are o carne deosebit de gustoasă, poate cel mai gustos guvid (tot după hanos). De obicei se cantonează în zone cu substrat tare, mai ales pietriş, bolovani, structuri de beton, unde găseşte hrana preferată ce constă din scoica Dreissena polymorpha , deosebit de abundentă în Dunăre şi care se fixează în colonii, pe orice substrat tare. Prin aceasta este un puternic concurent la hrana crapului, care, cel puţin pe braţul Sulina, e formată aproape în exclusivitate din aceeaşi scoică şi care-i asigură un ritm de creştere şi îngrăşare, inclusiv calităţi gustative mai bune decât pe celelalte două braţe, unde scoica este mai puţin abundentă. Arealul nativ al speciei este în Marea Neagră şi Marea Caspică, cu fluviile tributare. 

Exceptând strunghilul, principalul inamic al pescarilor de Dunăre care doresc peşte mai serios, la undiţă se mai prezintă încă patru specii, şi anume (în ordinea frecvenţei capturărilor):
Neogobius eurycephalus: specie ce ocupă locul 2 după stronghil ca densitate şi trăieşte în aceleaşi tipuri de habitate. Nu ajunge la dimensiunile stronghilului şi nu l-am semnalat încă în Marea Neagră mai departe de gurile Dunării. Nu consumă moluşte, iar populaţia pare a se menţine la un nivel constant ca mărime cel puţin în zona deltei. Capul este mai plat decât la specia precedentă, iar coloritul corpului este destul de heterogen, cea mai frecventă formă fiind cea din imaginea prezentată.
În zonele mai puţin adânci şi mai frecvent în cele nisipoase este deseori prezent

 Guvidul de baltă (Neogobius fluviatilis), recunoscut după corpul mai fuziform, cenuşiu deschis (cu excepţia masculilor melanici) şi fără pete. Este uşor de recunoscut pentru că este singurul guvid la care înotătoarele anală şi a doua dorsală prezintă înălţimea regresivă spre cea caudală. Trăieşte şi în Marea Neagră la distanţă destul de mare de gurile Dunării.
O altă specie întâlnită şi în zonele mai adânci ale Dunării este Neogobius kessleri, specie dulcicolă, ce poate ajunge la 20 cm. lungime. Capul şi corpul sunt mai comprimate dorso-ventral, iar gura mare îi trădează preferinţele de mâncător de peştişori. Are numeroase pete şi striaţiuni pe corp şi înotătoare, iar coloritul general are o tentă brun-roşcată.
Moaca de namol (Neogobius gymnotrachelus) este un guvid de talie mai mică, ce preferă zonele mai mâloase şi cu curenţi slabi. Se recunoaşte uşor după dungile oblice de pe corp, cu excepţia masculilor melanici. Deşi unele specii de guvizi au trecută în literatura de specialitate câte una sau mai multe denumiri populare, ca de exemplu guvid de baltă (Neogobius fluviatilis), moacă de nămol (Neogobius gymnotrachelus), etc., este unanim acceptată denumirea de „guvid” pentru toate.

Guvizii sunt încadraţi în familia Gobiidae, iar caracteristicile de bază sunt date de unirea celor două înotătoare ventrale într-una singură, ce formează o ventuză cu care se fixează pe fundul apei, de obicei pe substrat tare, astfel încât fac faţă cu uşurinţă curentului produs de apele curgătoare sau valuri.
De asemenea guvizii nu au linie laterală, principalul organ de simţ al peştilor pentru perceperea presiunii şi intensităţii curentului apei, celulele senzoriale ale acestui sistem fiind dispuse pe cap, în aşa numiţii genipori şi canale laterale. Modul de dispunere a acestora constituie principalul criteriu de determinare a genurilor (Gobius, Neogobius, Mezogobius, Pomatoschistus, Knipowitschia, etc.). Este una din cele mai numeroase familii, cunoscându-se până în prezent peste 1800 specii în lume.

Secţiune adăugată de Flavius Coșeri, 13 decembrie 2011