scrie

ULTIMUL DRIL - CAPAT DE DRUM

Fugit irreparabile tempus (Virgiliu)

de Dinu Florin Cirstean, Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 1347 afisari, rating maxim


            Simti briza binefacatoare a diminetii in obraji, lucru care il mai inviora putin dupa zapuseala din vagonul de tren .Respira din greu din cauza mersului fortat si a bagajelor care chiar daca ramaneau aceleasi de fiecare data , an de an deveneau tot mai grele. Si drumul de la gara pana pe malul apei , la locul sau cel drag era cu fiecare an tot mai lung. Dealul pe care trebuia sa-l traverseze se incapatana sa se inalte mereu . Trupul sau slabit cu greu mai facea fata acestui drum dar dorinta era mult prea mare . Chemarea aceea launtrica nu ii dadea pace nici la varsta inaintata la care ajunsese . Pescarul batran la trup era inca tanar in sufletul sau .

          Dupa ce trecu de paduricea de salcami hotara sa faca un mic popas. Era acolo o bancuta simpla cioplita dintr-un butuc cine stie de catre cine , cine stie de cand . Era pentru prima data cand se aseza pe ea cu toate ca banca era acolo parca dintotdeauna. Se aseza pe banca si privi tacut in jur tragandu-si cu greu rasuflarea. Privi spre orizont , spre soarele ce sta sa rasara, rosu , mandru si nepasator la cele pamantesti . Asta ii aminti de el in anii tineretii. Ce scurt era atunci drumul…. Zambi amar .

Auzi de departe , dinspre paduricea de arini de dincolo de deal glasul repezit al unei pupeze “ Pu-pu-pu! Pu-pu-pu!” Natura se destepta ,era timpul sa porneasca mai departe daca dorea sa gaseasca liber locul sau de pescuit.Se ridica cu greu si porni sovaielnic la drum.

          Ajuns in varful colinei batranul pescar se opri pret de cateva clipe . Se apleca cu greu si lua de jos un bat care era aruncat pe marginea drumului. Il va folosi pe post de toiag. Ii veni in minte atunci celebra ghicitoare : “ Ce merge la inceput in patru picioare , apoi in doua si in cele din urma in trei ?” Zambi amar inca odata .Panta pe care cobora era lina usurandu-i oarecum mersul. Cineva de rea credinta aruncase insa niste bolovani pe drum , bolovani de care se impiedica foarte des. Sau poate ca nu ? Poate ca erau acolo dintotdeauna , numai ca nu-i observase el ?

          La poalele dealului trebui sa mai faca un popas fortat. Parea ca aerul se incinsese asa de tare ca plamanii ii luau foc. Nu avu curajul sa se aseze jos . Statu o vreme sprijinit in toiagul sau improvizat. Trupul garbovit de vreme si de boli devenea tot mai neascultator. “Unde-i nema putirinta ce mai chichirez galceava”. Avea dreptate Anton Pann. Zambi amar a treia oara.

          Cand isi mai reveni in puteri porni spre apa. Ajunse in cele din urma si la locul sau. Era liber. Rasufla usurat. Se aseza pe iarba si-si dadu jos rucsacul sau strabun , pe care il avea inca de cand facuse razboiul.   

            Razboiul… ce amintiri urate, ce orori traite . Cata padure tanara distrusa  , flacai in floarea varstei facuti una cu pamantul … Cate urlete de durere si rugi disperate inaltate spre cerul parca lipsit in acea vreme de orice urma de divinitate, amestecate cu injuraturi si blesteme , cu chemari catre parinti si iubite … cu gemetele si bolboroselile neintelese ale muribunzilor ,cu bubuiturile infundate ale proiectilelor si clantanitul metallic si nemilos al mitralierelor , toate se auzeau parca aievea. Pamantul parca se cutremura. Isi duse mainile la urechi scuturand din cap a negare, strangand cu putere din ochi .

          Cu greu reusi sa se adune. Deschise cu teama ochii privind in jur. Nu mai era nici urma de razboi . Se afla pe malul apei in poenita sa preferata. Razboiul trecuse … ramasese undeva cu mult in urma… departe de tot . Zgomotele acelea sinistre fusesera inlocuite de cantecul dulce al unei privighetori. Mai aminteau de el doar ruscacul peticit si cicatricile de pe bratul sau drept.

          Privi spre cer. Soarele deja se ridicase peste glie mai mult deact ar fi trebuit, semn ca se afla in intarziere. Atunci intra in actiune instinctul sau de pescar. Cu miscari mecanice , repetate in atitia si atitia ani de pescuit isi pregati lanseta , isi prepara nada si nadi cu aceeasi precizie si aceeasi acuratete  cu care o facuse toata viata.

          Oboseala parca disparuse. Privea atent la mica pluta de balsa cum joaca vioaie printre valurile iuti ale raului .Cand nu mai zarea pluta , recupera si arunca din nou. Iar si iar in speranta ca totusi pestele va pofti in cele din urma la momeala din carlig. Din cand in cand mai arunca cativa bulgari de nada. Timpul trecea cu trecere sa ,mai rapida pentru unii , mai greoaie pentru altii , fara ca batranul pescar sa aiba vreo trasatura.

          Undeva de dincolo de apa se auzi latratul unui caine. Ii veni atunci in minte imaginea catelului sau drag care-l insotea de fiecare data cand pleca la pescuit pana la gara si care-l astepta tot acolo in fiecare seara , latrand vesel la el de cum il zarea coborand din tren.Era tovarasul sau credincios cu care isi traia singuratatea in micuta sa casa din marginea satului.

          Trecuse cu mult de amiaza si tot nu prinsese inca nimic. Se hotara ca sa mai arunce doar de cateva ori apoi sa-si stranga bagajul si sa pornesca spre gara pentru a nu pierde trenul.

          Si dupa cum adesea se intampla la pescuit , la a doua lansare avu in sfarsit o trasatura. Pluta disparu dintr-o data in adancul apei. Intepa rapid si simti greutate mare si zbatere puternica in fir. Avea un peste, dar nu orice fel de peste , era un peste mare, chiar foarte mare . Desfacu piedica de la mulineta si pestele fugi in aval luand fir cu repeziciune. Batranul porni si el incet la vale , tinand varful unditei ridicat si linia tensionata. La un moment dat pestele se opri. Atunci mulina grabit . Pestele opuse din nou rezistenta si iar porni din loc. Lupta continua astfel pret de mai multe minute . In cele din urma batranul si experimentatul pescar reusi sa aduca pestele la mal. Era un clean urias. Cel mai mare clean pe care-l vazuse in viata sa. Probabil era si foarte batran , rani vechi cicatrizate erau martore ca si el purtase razboaiele sale.

          Tinea pestele cu amandoua mainile sufland cu greu , privind in ochii mari ai  acestuia. Drilul il obosise peste masura si pe el. Erau acolo doi batrani : el si pestele , doua fiinte care vazusera si traisera atatea si atatea in viata lor pana acum . ”- Ai venit sa ma vezi ?” intreba pescarul cu voce scazuta . “- Azi sunt inca aici, dar maine.... nu se stie. …Macar tu sa fii ..” si zicand acestea aseza cu grija pestele in apa dandu-i drumul. Il cuprinse o ameteala puternica si se aseza rapid in iarba uitandu-se in continuare la pestele care statea inca ametit si el in apa de laga mal. Ce asemanare. Doi batrani neputinciosi care au fost rivali pentru o scurta vreme stau obositi , fiecare in mediul sau incercand sa-si adune puterile. Dupa cateva minute pestele facu o miscare rapida si disparu sub ape. Batranul pescar ramas singur zambi amar , pentru ultima data. O raceala de plumb il cuprinse si soarele apuse pentru el in acea zi  mai repede decat ii era randuiala fireasca.

          In seara aceea , intr-o gara , un caine singuratic astepta cu infrigurare sosirea trenului care veni si trecu fara insa sa-i ofere sarmanului animal nici un motiv sa latre de bucurie.

 


Dă-i notă

Adaugă comentariu

Discuție

Cristian Alexandru Isar, 10 August 2012

desi poate parea incredibil mi sa intamplat ceva asemanator ,bunul meu companier de pescuiala sa stins dupa o pardida de pescuit pa lacul hagigadar ,saracul imi spusese ,, cristi simt ca asta e ultima noastra partida de pescuit ,, stransese bolognesa si mio intinde cu un suras ,,Ai visat la varga asta din clipa in care ai vazuto ,acu tio fac cadou poarto sanatos..,, am ramas stana de piatra si nu puteam realiza ce se intampla ... peste noapte prietenul meu nea parasit...( desi au trecut 24 de ani de atunci si in ziua de azi bologneza ce mia daruito sta la loc de cinste Odihnestete in pace (nea PAUL)

Iosif Cojocariu, 19 Aprilie 2012

Nea Dinule in nemarginita imaginatie pe care o ai sunt sigur ca erai personajul principal,dar nu as vrea sa mi te imaginez la ultima captura...oricum sa stii ca si mie i-mi pare rau de catel,cu toate ca nu ma asteapta niciodata.(stau la bloc si l-as stresa)Dar alea cu oboseala mi se potrivesc perfect si mie cu toate ca mai am ceva pana la 60 de ani.(3)Dar las ca ne-om gasi noi sa stam o zi doua trei sa ne depanam impreuna amintirile tineretii.Asta numai daca ne-o ajuta cel de sus.Doamne ajuta-ne!

Dinu Florin Cirstean, 3 Aprilie 2012

Multumesc kamarazi!

Andy Baboi, 3 Aprilie 2012

Trist...of domnu' Dinu, sper sa n-ajung sa prind captura cea mare in pragul mortii---lirism absolut intr-un episod fugar din viata de pescar---se pare ca am cam uitat scrierile de acest gen---prea multa violenta in viata de zi cu zi--felicitari.

Stefan Piersic, 14 Februarie 2012

Mai aveam un pic si plangeam ca o fetita.Cat talent,mai Dinule!Ar trebui sa aduni toate povestioarele tale intr-o culegere si sa le publici.Am avea si noi pescarii material de propaganda,sa dam mintilor tinere sa citeasca aceste minunatii scrise de tine,poate o sa invete ceva...Numai bine si tine-o tot asa!

Stefan Craciun, 13 Februarie 2012

asta inseamna dragoste pt acest sport Don Dinu nota 10 poveastea asta m-a facut sa ma gandesc la faptul ca oricare dintre noi poate fi acel batran

Gabriel Visan Visan, 5 Februarie 2012

emotionat complect!!!! trista povestea dar foarte frumoasa!!!

Flavius Coșeri, 5 Decembrie 2011

Trist dar adevarat: ,,Azi suntem inca aici,dar maine... nu se stie" Asta-i randuiala,venim pe rand si plecam pe sarite, insa nu putem face nimic in privinta asta .

Citeşte din aceeaşi categorie:

Indemn, 19 decembrie 2017, Suflet de poet

Sfarsit de cariera?, 6 decembrie 2017, Simplu... inca ma gandesc...

Din lumea pestilor, 24 iunie 2014, Stavridul lucios

Cugetarile unui val, 24 iunie 2014, Ce e val ca valul trece!

Pestele si pescarul, 24 iunie 2014, Fabula

EPISTOLĂ – Un strigăt din noapte, 12 august 2013, Daca voi orbi înseamnă ca m-au ales zeii să măresc întunericul. (Daniel Corbu)

Primavara sperantelor, 20 iulie 2013, "Primăvara este pentru suflet un surâs al infinitului" (Victor Hugo)

Cuvinte gri, 23 martie 2013, „Natura nu a trădat niciodată inima care a iubit-o.” William Wordsworth

Bătrânul, viaţa şi natura, 23 martie 2013, „Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire” Isabel Allende

Lumini în derivă, 23 martie 2013, Ironia supremă a vieţii este ca nimeni nu scapă de ea în viaţă. – (Robert Heinlein)