Am să vă spun povestea râului Prut așa cum am auzit-o și eu prima dată când eram mic copil și așa cum a auzit-o si neam din neamul celui ce mi-a povestit-o mie, la fel cum oi povesti-o și eu nepoților mei, căci legenda asta se trage încă de când abia se rotunjea Pământul, încă de cand abia se conturau munții și văile de pretutindeni.
Tocmai ce venisem într-o vară la Huși la bunicii mei, căci eu locuiam in Iași, și moș Costache, care stătea la o aruncătura de băț de noi, Dumnezeu să-i odihnească sufletul, îmi mai spunea pe prispa casei povești și aventuri trăite de el la pescuit, mai adevărate, mai trase de păr, dar cert este ca mie, copil crescut la bloc si care nu fusesem la pescuit în viața mea, tare mult mai îmi plăceau vorbele sale și noaptea când mă băgam în pat visam că pescuiam pe râu monștri și tot felul de vietăți de neimaginat.
Și iată că într-o seară moș Costache începu a-mi povesti legenda Prutului, că multe din pățaniile lui se întâmplară pe acest râu.
Zicea el că într-un sătuc de munteni trăia un băiat pe care îl chema Prut. Acesta mergea în pădure să aducă lemne. Într-o seară munci cu atât spor încât nu își dădu seama când se lăsă întunericul. Așa că hotărî să rămână să doarmă în munți. Găsi un pin uriaș și își făcu adăpost pentru o noapte chiar sub el. În somnul său visă o fată frumoasă toată îmbrăcată în verde ce se apropia de el cântându-i. Băiatul și-a întins mâna înspre ea, dar fata dispăru imediat iar el se trezi. Tot ce găsi era o panglică verde legată de o creangă. Băiatul simți că se indrăgosti de fata în verde, așa că decise să o găsească.
Astfel încât, pe măsură ce seara se apropia, Prut se ascunse sub pinul cel înalt dar fără să adoarmă. O dată cu venirea nopții, sosi și fata îmbrăcată în verde. Băiatul sări deodată și o luă în brațe și o întrebă cum o cheamă. La început, fata era speriată, dar apoi zâmbi și răspunse: Hoverla. Din acea seară, Prut nu mai fu niciodată văzut de săteni. Trăia în munți cu Hoverla, împlinindu-și dragostea.
Totuși, Hoverla era fiica muntelui Tsar și astfel nu îi era permis să coboare dintre munți printre muritori. Când tatăl ei a aflat de dragostea sa pentru Prut, a blestemat-o. Hoverla simțea că nu poate să trăiască fără dragostea sa așa că s-a aruncat de pe o prăpastie înaltă. Imediat s-a ridicat teroarea și a distrus tot ce era în cale.
Dimineața următoare, când soarele a răsărit, în locul văii apăru un munte uriaș. Pentru multă vreme Prut a plâns-o pe Hoverla. A fugit în munți și nu s-a mai întors niciodată. De atunci, un râu a început să curgă, făcându-și loc printre stânci.
Și oamenii au numit râul Prut, iar muntele Hoverla.