scrie

VISUL UNEI AMINTIRI

"Omul este cuprins de natură. Unii o numesc frumuseţe. Peste ani, omul îşi aduce aminte de momentul de fericire trăit, care s-a sădit durabil în fiinţa sa. Poate că nu mai ştie locul, poate că imaginea este acum neclară, dar i s-a întipărit în minte pentru totdeauna." (Peter Sragher

de Dinu Florin Cirstean, Joi, 12 Iulie 2012, 1383 afisari, rating maxim


Trupul meu este aici dar mintea însă îmi zboară departe… înapoi în timp, căutând prin rafturile acoperite cu praful mărunt al trecerii timpului, şi al inevitabilei uitări, acele amintiri frumoase ale partidelor de pescuit din timpul verilor trecute. Acele „pescuieli” a căror amintire este adânc gravată cu litere de aur în sufletul meu.
         Încet-încet camera în care mă aflu dispare,  frigul se transformă în căldură, zăpada în iarbă fragedă şi verde.

         Era seară. O seară plăpândă precum e roşia floare a macului sălbatic. Soarele abia trecuse de linia subţire a orizontului. Doar primele semne ale inserării îşi făceau simţită deocamdată prezenţa. Semeţul munte care străjuia lacul  îşi oglindea înălţimile golaşe în oglinda translucidă a acestuia. Prin păienjenişul dens şi fantastic al ramurilor bătrânilor arbori riverani, ultimele raze ale soarelui pătrundeau cu greu, luminând zgârcit mica poiană în care mă aflam. Reflexiile trunchiurilor bătrâne se alungeau tot mai mult pe suprafaţa împietrită parcă a apei.
         Liniştea absolută care mă înconjura fu destrămată de un bâzâit subţire. Îl urmă un altul şi apoi altul. Ţânţarii minusculi îşi părăseau adăposturile diurne şi profitând de răcoarea plăcută şi binefăcătoare a serii porneau în căutare de sânge proaspăt. Libelulele, atât de active în timpul zilei se retrăgeau acum spre adăposturile lor lăsând locul liber pentru înaripatele nocturne. Apărură rând pe rând tot soiul de fluturi şi alte insecte şi împreună au început să joace un joc bizar pe deasupra apelor. Era momentul de maxim deliciu pentru mulţi dintre peştii care populau aceste ape. Multe din gâzele care aveau imprudenţa de a se aventura prea aproape de suprafaţa apei îşi găseau sfârşitul în stomacurile lor. Zeci de plescăituri scurte vesteau ca vânătoarea începuse. Apa se încreţea într-un număr din ce în ce mai mare de mici cercuri concentrice produse de salturile după hrană ale argintaţilor din adâncuri.  Doar o mică pată de foc mai vestea că undeva la apus soarele îşi ia un ultim bun rămas de la această parte de lume.
         O bufniţă mult prea înţeleaptă glăsui cu glasul ei lugubru preţ de câteva clipe. O zbatere greoaie de aripi anunţă faptul că şi ea porni la vânătoare. De undeva din depărtare, dinspre muntele ce sta mândru, ca un paznic de nădejde al lacului, câteva cucuvele spărgeau cu tânguirile lor jalnice valul nopţii care cobora delicat peste toată firea contopind lumini şi umbre, amestecând culorile şi aşternând tăcere peste agitaţia şi gălăgia de peste zi.
         Eram ameţit de toată această împletire fantastică de sunete şi imagini care mă asaltau din toate părţile, ca aproape nici nu am auzit semnalul produs de avertizorul electronic. Ţârâitul său strident mă readuse cu picioarele pe pământ. Cineva trăgea cu furie de celalalt capăt al firului. Am sărit repede de pe scaunul pe care mă aflam şi am înţepat cu putere. Zbaterea pe care o simţeam în lansetă îmi dădea o stare de satisfacţie maximă. Drilul nervos cu peştele îmi făcea bine. Valul de adrenalină mă cuprinse imediat. Lanseta lucra minunat. Mulineta perfect reglată mă ajuta în lupta cu adversarul de sub ape. Cu smuciri repetate şi puternice, peştele lua fir, îndepărtându-se tot mai mult. Dar pană la urma se opri. Atunci am început sa-l trag spre mine. Venea greu, semn ca era un peşte destul de mare. După o perioada în care a stat în nemişcare totală, adunându-si forţele, la un moment dat porni iar cu viteză spre larg trăgând firul după el până când obosit se opri din nou. Iarăşi am început să mulinez şi să-l aduc spre mal. Episodul se repetă de mai multe ori, dar de fiecare data durata evadărilor era mai scurtă şi viteza cu care peştele lua fir era tot mai mică, semn ca oboseala îşi spunea cuvântul. Până la urma inevitabilul se produse. În plasa minciogului meu se zbătea cu mişcări nervoase încă trupul lui "Mister Sander" (aşa denumesc eu şalăul, acest feroce prădător al apelor noastre). Era un şalău frumos, cu un corp perfect sănătos. Nu prezenta nici o urmă de rană din timpul drilului. I-am scos cu grijă cârligul care era înfipt în cerul gurii. Îi plăcuse aşadar mica roşioara pe care o agăţasem în acesta ca şi momeală. Nu avea rost să chinui peştele mai mult decât era necesar aşa ca l-am aşezat cu grijă în apă. Un timp a stat nemişcat, apoi a început să se mişte uşor. Când am simţit că şi-a revenit cu totul în puteri i-am dat drumul. A plecat cu viteză dispărând în adâncuri.
         Am pus în cârlig o nouă roşioară, am lansat, am aşezat lanseta pe suport, am reglat din nou frâna mulinetei şi mulţumit mi-am reluat locul pe scaun. Între timp noaptea devenise pe deplin stăpână. Din vârfuri de brad luna mă privea indiferentă. Văzuse mult prea multe de-lungul timpului ca s-o mai impresioneze ceva. Miliarde de stele o înconjurau împânzind bolta măreaţă. Timpul, cu a sa lentă dar ireversibilă curgere, le reaşeză sistematic pe harta cerului schimbându-le necontenit poziţia, dar le păstra mereu şi mereu în aceleaşi constelaţii neschimbate încă de la facerea lumii şi până în ziua de azi.
         Un foşnet mă vesti ca se apropie ceva. O fiinţă a pădurii înainta temătoare spre apă. In capătul poienii am desluşit fiinţa mica a unei vulpi roşcate venite la adăpat. Bău în grabă apa de care avea nevoie apoi dispăru în noapte. La adăpostul întunericului veniră mai apoi la adăpat doi tineri căpriori cu capetele împodobite de câte o pereche de coarne micuţe ca nişte furculiţe.
         Nici un alt "Mister Sander" sau vreun reprezentant al altui neam de peşte răpitor nu mai binevoi să se intereseze de momeala din lanseta mea in acea noapte de vară. Curând, dinspre răsărit apăru o mică pată de lumină. Se apropiau zorii. Era timpul să închei şi eu partidă de pescuit. Un singur şalău reuşisem să amăgesc, dar era suficient. Frumuseţea naturii care mă primise încă o data în inima sa compensa slaba activitate a peştilor din timpul nopţii. Mă simţeam împlinit .
         Un zgomot uşor mă făcu să tresar. Am redeschis ochii. Trosnise un lemn în soba  Eram din nou în camera casei mele, lângă soba caldă care mă împingea spre visare şi care îmi dădea o senzaţie de împlinire.

 


Dă-i notă

Adaugă comentariu

Discuție

Ionut Ciocan, 12 Iulie 2012

frumos

Citeşte din aceeaşi categorie:

E iarnă iar, 20 martie 2018, „Sensul vieții este orice îl faci tu să fie…” Joseph Campbell

Prutul, o iubire infinita, 12 august 2013, Ascultă cântecul sacru al Prutului Şi, mai mult ca sigur, vei descoperi Poezia existenţei! Alina Lehmann

Usque ad finem, 19 iulie 2013, „Blestemul este o provocare nemăsurată…” Emil Cioran

2013.06.05, 7 iunie 2013, Ghelari,jud hunedoara

2013.06.04, 4 iunie 2013, Astazi am fost cu treaba in Aiud si Teius. La intoarcere am zis sa o iau pe malul Muresului .

Ceva care ar trebui sa fie normal., 24 martie 2013, Valurile vietii ma poarta de doi ani in Germania, locuiesc temporar in Siegen e o zona deluroasa, ceva in genul statiunii Moneasa sau zona Blajului din Alba

Omul de zăpadă, 23 martie 2013, „Minunea este copilul cel mai drag al credinţei”. Goethe

Legenda râului Prut, 13 martie 2013, Întotdeauna când pescuiesc pe râul Prut îmi amintesc de vorbele frumoase ce mi-au conturat prima oara legenda acestui râu frumos

O lacrima, 9 octombrie 2012, Nimic nu e mai trist decat o lacrima ce ofileste un zambet. - Andreea Trifu

Natura ,de cateva zile,sau ani..., 29 mai 2012, Ce descriere sa mai dam naturii,cand ea face ce vrea ea din noi.....