scrie

Rătăcit în natură

Nu mă satur niciodata să învat alfabetul măreţ al naturii. În fiecare zi caut să descopăr o literă nouă.(Victor Hugo)

de Dinu Florin Cirstean, Luni, 12 Iulie 2010, 1714 afisari, rating maxim


     Era o dimineata frumoasa.Cerul senin, vantul adormit, raul invaluit de ceata . Apa curgeam molcom prin fata mea grabindu-se putin doar undeva mai la vale , acolo unde albia se ingusta si cotea usor spre stanga. Salciile mari, plangatoare, de pe mal , atingeau cu varfurile crengilor suprafata apei. La intervale neregulate de timp prin ceata de deasupra apei se auzeau plescaituri de diferite intensitati , semn ca pestii de toate neamurile se aruncau pana deasupra apei intr-un joc numai de ei inteles. Undeva dintr-un plop de pe malul opus, ascuns inca de ceata ce se ridica din apa  , se auzi un glas de cuc tanar ce abia invata sa cante, urmat aproape imediat de glasul unui cuc matur.
     La un moment dat in aer se simti o usoara adiere , iar frunzele subtiri ale salciilor incepura sa tremure si sa susoteasca intre ele intr-o limba neinteleasa. Era semn ca incepea sa se trezeasca vantul. Apa fu cuprina de un usor fior si zeci de valurele micute ii incretira suprafata tremuratoare . Ceata incepu sa alerge pe rau si se imprastie descompusa in norisori de diferite marimi.  Atunci se zari si malul opus, plin de vegetatie si strajuit de trei plopi uriasi.Cucii cantau cu spor. La vreo douazeci de metri mai in amonte era un starc. Iesise sa-si astampere foamea cautand in apa mica de la mal , printre ierburi , broscute si mici pestisori. Statea nemiscat, ca o statuie , apoi deodata cu o miscare fulgeratoare a capului ataca prada care avea proasta inspiratie de a se avantura pana in apropierea sa.
      La orizont aparu o dunga rosie - portocalie . Isi facea aparitia soarele .Incet , dar sigur acesta urca pe bolta senina imprastiind caldura si scurtand treptat umbrele. Incalzite , zeci de insecte zburau vesele deasupra apei . Cateva libelule frumos colorate se zbenguiau pe langa cele cateva fire de papura din fata mea.
     Ma aflam acolo, cu undita in mana incercand sa pacalesc , cu cirese mici ( pasaresti ), clenii, locatarii de drept ai acestor locuri . Rezultatele erau multumitoare, mica pluta , de un gram si jumatate , se scufunda destul de des ca urmare a trasaturilor energice ale frumosilor pesti argintii. Din cand in cand aruncam cateva cirese care cadeau cu plescaituri usoare in apa, mai in amonte de locul unde pescuiam. Aveam grija sa nu fac mult zgomot, si sa raman , pe cat se poate ,  camuflat intre crengile salciei plangatoare.
     Cu cat soarele urca mai sus pe cer cu atat caldura crestea mai tare si , incetul cu incetul, toate vietuitoarele incepura sa caute umbra racoroasa de pe maluri. Disparura si micile gaze de deasupra apei, si libelulele se adapostira undeva la umbra. Cucii tacura si ei. Nici pestii nu mai sareau. Treptat scazu si ritmul trasaturilor, pana cand clenii nu se mai interesara deloc de micile mele cirese rosii .S-au ascuns si ei probabi pe sub maluri .Vantul se orpi si el. Intreaga atmosfera parea incremenita in caldura din ce in ce mai puternica. Doar eu eram singura fiinta vie din acel peisaj , eram singurul care ma miscam in acel tablou de miez de zi caniculara. Inca speram sa mai prind peste. Dar degeaba. In acea nemiscare totala pluta se incapatana sa se mai avante spre strafunduri . Plutea cuminte,la fiecare lansare pe firul molcom al apei , fara nici o tresarire, fara nici o scufundare. Nu stiam ce sa mai fac. Am privit atunci spre starcul pescar, sa vad daca mai era acolo. Era , dar statea nemiscat. L-am urmarit timp indelungat. Nici o miscare , probabil atipise , rapus de caldura de foc a amiezii. Deci pana si el incetase sa mai "pescuiasca" , el care o facea din nevoile primare ale existentei sale , iar eu care pescuiam doar din placere , si nu ca sa-mi castig existenta , inca mai incercam sa prind ceva. M-am simtit deodata rusinat de mine insumi. Am strans rapid undita, am aruncat restul de cirese in apa, am eliberat pestii din juvelnic, cu exceptia a trei dintre ei ( cei mai vanjosi, de peste un kil ) si am plecat incet spre casa , pasind cu grija sa nu tulbur in vreun fel linistea parca de plumb care ma inconjura.


Dă-i notă

Adaugă comentariu

Discuție

Ionut Ciocan, 12 Noiembrie 2010

pai cum putem sa mai scriem noi vreo poveste care sa para cat de cat interesanta dupa asa minunatie ce ai scris tu aici dinule?.....glumesc....bravo ...ai talent

, 16 Iulie 2010

Foarte frumos, felicitari pentru titulatura de prim-autor al povestipescaresti.ro.

Dinu Florin Cirstean, 15 Iulie 2010

Cat se poate de original. La un moment dat al existentei mele am colaborat cu o revista cu profil pescaresc care mi-a publicat cateva articole
Dar am renuntat din lipsa de timp.
Plagiatul este pentru mine ca si braconajul . Le urasc din suflet.

, 14 Iulie 2010

frumos, scrisul este original sau copiat din vre-o povestioara pescareasca?!

Citeşte din aceeaşi categorie:

E iarnă iar, 20 martie 2018, „Sensul vieții este orice îl faci tu să fie…” Joseph Campbell

Prutul, o iubire infinita, 12 august 2013, Ascultă cântecul sacru al Prutului Şi, mai mult ca sigur, vei descoperi Poezia existenţei! Alina Lehmann

Usque ad finem, 19 iulie 2013, „Blestemul este o provocare nemăsurată…” Emil Cioran

2013.06.05, 7 iunie 2013, Ghelari,jud hunedoara

2013.06.04, 4 iunie 2013, Astazi am fost cu treaba in Aiud si Teius. La intoarcere am zis sa o iau pe malul Muresului .

Ceva care ar trebui sa fie normal., 24 martie 2013, Valurile vietii ma poarta de doi ani in Germania, locuiesc temporar in Siegen e o zona deluroasa, ceva in genul statiunii Moneasa sau zona Blajului din Alba

Omul de zăpadă, 23 martie 2013, „Minunea este copilul cel mai drag al credinţei”. Goethe

Legenda râului Prut, 13 martie 2013, Întotdeauna când pescuiesc pe râul Prut îmi amintesc de vorbele frumoase ce mi-au conturat prima oara legenda acestui râu frumos

O lacrima, 9 octombrie 2012, Nimic nu e mai trist decat o lacrima ce ofileste un zambet. - Andreea Trifu

VISUL UNEI AMINTIRI, 12 iulie 2012, "Omul este cuprins de natură. Unii o numesc frumuseţe. Peste ani, omul îşi aduce aminte de momentul de fericire trăit, care s-a sădit durabil în fiinţa sa. Poate că nu mai ştie locul, poate că imaginea este acum neclară, dar i s-a întipărit în minte pentru totdeauna." (Peter Sragher