scrie

Prutul, o iubire infinita

Ascultă cântecul sacru al Prutului Şi, mai mult ca sigur, vei descoperi Poezia existenţei! Alina Lehmann

de Dinu Florin Cirstean, Luni, 12 August 2013, 1054 afisari


Viaţa este mereu surprinzătoare. Aproape niciodată nu poţi şti la ce să te aştepţi. Neprevăzutul face mai mereu parte din joc. Poate tocmai de aceea este atât de frumoasă. Dacă totul ar fi dinainte cunoscut, dacă totul ar fi dinainte programat atunci totul ar deveni tern, existenţa ar fi perfect liniară şi nimic nu ar mai surprinde pe nimeni niciodată. Sentimentele s-ar toci, nu am mai avea stări de bucurie sau de dezamăgire, inima nu ar mai tresări, ochii nu ar mai scânteia, adrenalina nu s-ar mai revărsa. Efectiv nu am mai avea trăiri, de nici un fel. Probabil ne-am transforma în nişte roboţi  perfect programaţi, perfect anonimi.

Indiferent de ce ne oferă existenţa trebuie să apreciem acele lucruri aşa cum se cuvine, la adevărata lor valoare. Desigur că nimănui nu-i plac momentele triste, clipele de grea încercare, cumpenele pe care ni le rezervă uneori traiul nostru pământean, dar dacă avem speranţă şi credinţă atunci cu siguranţă vom reuşi să trecem peste tot oricât ar fi de greu, iar mai apoi se ştie că „timpul vindecă totul”, deoarece el este „cel mai bun medic”. Marele Shakespeare spunea că în mod inevitabil chiar şi cea mai lungă noapte tot la zi ajunge aşa că durerea trebuie înfrântă şi nu trebuie să încetăm să râdem niciodată.

Să ne bucurăm şi să ne mulţumim cu ceea ce avem. Să ne amintim clipele plăcute, să trăim cât mai inspirat prezentul şi să încercăm ca în viitor să reuşim să evităm necazurile.

Amintirile… şi lumea lor. O lume minunată din care nimeni nu ne poate goni. Garabet Ibraileanu descria amintirea ca fiind „o muzică ce ne vine de undeva, de dincolo de orizont” , iar Tudor Muşatescu spunea despre oamenii fără amintiri că sunt aidoma unor „cimitire în care numele morţilor lipsesc de pe cruci”.  De câte ori nu ne amintim cu emoţie întâmplări demult petrecute, demult consumate, întâmplări care ne-au marcat într-un fel sau altul? Inima ne bate mai cu putere, ochii ne lucesc mai intens. Amintirile sunt nişte păsări împăiate care uneori prind viaţă şi care prin zborul lor minunat ne încântă existenţa. Unele amintiri ne bucură altele poate ne întristează umezindu-ne pleoapele cu o uşoară rouă ca cea de pe delicatele petale ale florilor în seninele dimineţi ale zilelor de vară. Amintirile suntem noi, noi cei de „cândva”, pierduţi în labirintul timpului căutând mereu să nu ne rătăcim definitiv în uitare. Suntem noi şi lumea de „altă dată”, o lume puţin distorsionată de trecerea timpului, o lume în culori mai şterse, o lume cu mai multe nuanţe de gri decât a fost în realitate, dar o lume frumos mirositoare, îmbălsămată în întregime în parfumul drag al nostalgiei.

Om fiind am şi eu amintirile mele. Amintiri multe şi diverse. Am şi amintiri triste dar şi multe amintiri vesele şi frumoase. Mai ales acum la ceas de iarnă, acum când timpul parcă are mai multă răbdare cu noi, oferindu-ne mai multe clipe de răgaz decât în restul anotimpurilor, mă las pradă tot mai des acestora. Deschid încet capacul scrinului cu amintiri, şterg grijuliu praful fin al uitării care se depune mereu, şi la lumina caldă al opaiţului memoriei retrăiesc acele scene vechi.

Pescarul din mine are şi el amintirile sale. Poate cele mei plăcute dintre toate. Sunt amintiri ale spiritului liber ce se plimbă prin natura pură admirând-o, iubind-o şi respectând-o în acelaşi timp.

Partidele de pescuit ale anilor trecuţi sunt toate acolo, printre celelalte amintiri, aşezate la loc de cinste în scrinul fermecat.

Multe dintre ele sunt legate în mod deosebit de râul Prut. Acest minunat râu al patriei noastre. Acest râu blestemat de-a lungul timpului, râu care a devenit fără voia sa hotar de ţară, râu care a despărţit şi încă desparte fraţi de-acelaşi neam şi sânge. Sintagma: De la Nistru pân’ la Tisa” a devenit acum din păcate doar : „De la Prut şi pân’ la Tisa”

Ce este mai dureros decât să te afli pe malul românesc al Prutului şi să vezi pe celălalt mal oameni vorbind şi simţind româneşte dar care totuşi sunt acum într-o altă ţară? Să auzi răsunând din satele de dincolo de apă în după-amiezile de sâmbătă sau de duminică sfânta muzică populară romanescă la nunţi, hore sau botezuri, aceeaşi muzică ce răsună şi în satele de pe malul românesc, şi totuşi să vezi pe maluri patrulând umbrele sinistre ale grănicerilor care veghează ca fraţii să nu se poată întâlni liberi unii cu alţii, să nu poată petrece împreună, să nu mai facă parte din aceeaşi ţară, aşa cum au fost dintotdeauna, încă de dinaintea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Dacă ar şti ce a ajuns sărmana lui Moldovă, cum e ea acum împărţită în trei ţări diferite, probabil Voievodul s-ar răsuci în mormântu-i rece de piatră, de la Putna.

„…Când a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară:
Lângă patul său de chinuri
Toţi boierii s-adunară.


În ceardac cerând să-l ducă,
A luat în mâini ocheana,
Să mai cate încă-odată
La Moldova lui, sărmana!

Şi de ce-a văzut într-însa
L-a cuprins întâi fiorul —
În ocheana fermecată
El citise viitorul!…,”

spunea Şt. O. Iosif în minunata dar trista sa poezie „Când a fost să moară Ştefan”.

Prutul curge însă mereu şi mereu, cu cursu-i lin uneori, alteori repezit, chiar învolburat şi înspumat pe alocuri, spălând malurile, brăzdând necontenit obrazul ţării.

„Deja din nopţi se mai aude încă Prutul
Doinind şi suspinând cu jale,
Lovind din mal în mal tot trupul,
Urcând şi coborând agale. …”

Aşa îl descrie poeta contemporană Alina Lehmann într-una din poeziile sale. Şi tot ea mai spune în continuarea aceleiaşi poezii:

„…Îmi râde Prutu-n tâmple
Şi-mi plânge Prutu-n palme,
Îmi potoleşte setea şi îmi hrăneşte trupul,
Iar în a lui doinire respiră tot văzduhul…”

Prutul cel cu malurile verzi din care vezi iţindu-se în serile sau dimineţile liniştite de vară, printre coloanele de abur cald ale ceţii, chipurile timide ale minunaţilor căpriori ce vin la adăpat, la adăpostul ierburilor înalte sau al tufelor riverane.

Le văd şi acum de parc-ar fi aievea cum mă privesc curioase din cotloanele întunecate ale timpului trecut, luminate frumos de lumina dulce a aducerilor aminte.

Dinspre apa neobosită în prăvălirea sa perpetuă spre marea ce mare se aud limpede plescăiturile făcute de peştii curioşi din adâncuri care se înalţă în salturi zburdalnice spre suprafaţă.

Peştii Prutului sunt de multe neamuri. Sunt peşti frumoşi şi sănătoşi datorită faptului că Prutul este una dintre cele mai curate ape curgătoare din toată ţara noastră, dacă nu cumva este poate chiar cea mai curată apă.

Îmi amintesc multe partide fantastice de pescuit pe care le-am avut pe acest râu.

Astfel într-o toamnă târzie când frunzele subţiri ale sălciilor plângătoare plouau uşor peste undele mişcătoare sub bătaia vântului ce aducea dinspre munţi un rece fior ce amintea de iarna ce abia aştepta să vină, când peştii nu se prea înghesuiau la cârlig, deodată inima mi-a tresărit de bucurie. Vârful sensibil al feederului s-a încovoiat violent. După un dril frumos şi intens, de sub ape şi-a făcut apariţia o minunată plătică ruginie. Ruginie şi frumoasă întocmai ca şi toamna în care ne aflam.

n altă toamnă, împreună cu un prieten am stat mai multe zile la Prut în zona lacului de acumulare de la Stânca Costeşti. Mulţi peşti de diferite soiuri am reuşit atunci să prindem. Mulţi şi de diferite mărimi. Am prins şi babuşte şi roşioare, caraşi şi plătici, crăpceni şi bibani, iar în ultima zi, chiar înainte de plecare, punând în cârlig un peştişor viu pe care l-am cules dintr­-o baltă din apropiere am avut parte de un peşte deosebit. Un şalău (singurul din acea partidă de pescuit) s-a arătat interesat de ceea ce-i propuneam eu drept momeală.

Pluta s-a scufundat fulgerător. Braţul s-a încordat involuntar şi înţepătura a venit de la sine. Zbaterea mare, încercările disperate de salvare, toate intensificate de un echipament fin, au făcut ca imaginea acelui şalău să-mi rămână vie în memorie.

Multe sunt clipele frumoase petrecute de mine în natura mirifică ce înconjoară măreţul râu.

Păsări nenumărate îşi află culcuş şi hrană în pădurile de pe malurile sale. Cinteze, sticleţi, măcelandrii, vrăbii, ciocănitori, sitari, gaiţe, lăstuni, grauri, codobaturi, ciocârlani, ulii şi multe alte neamuri de înaripate se regăsesc cu toate aici. Multe sunt şi păsările de apă care se hrănesc aproape exclusiv cu peşte. Astfel cormoranii cei negri sunt locatari obişnuiţi ai acestor meleaguri. Bâtlani, stârci, diverşi pescăruşi, lişiţe, cufundaci, raţe şi încă alte naţii de păsări îşi găsesc hrana în apele sale. Iar prin luncile, pădurile şi câmpurile riverane trăiesc vulpi roşcate, iepuri sperioşi, mistreţi cu colţi sticloşi, căpriori tremurători, nevăstuici însetate de sânge precum şi diferite alte patrupede mai mari sau mai mici. Fluturi frumoşi, libelule de oţel viu colorat, mii de gâze scânteietoare şi tot soiul de insecte zboară cu aripile lor mici pe deasupra undelor oferind delicii culinare neaşteptate pentru peştii ce stau la pândă în imediata apropiere a suprafeţei apei. Un loc deosebit în acest ecosistem îl au rusaliile, aceste efemeride despre care credinţa populară spune că sunt reîncarnări de scurtă durată ale tinerilor care au murit înainte de vreme, fără a avea parte de cununie, şi care renasc an de an, preţ de câteva ore sub forma acestor atât de mici şi firave insecte pentru a se bucura de dragoste. De fiecare dată în preajma sfintei sărbători a „Pogorârii Sfântului Duh”, mii şi mii de exemplare apar la suprafaţa apei pentru a se contopi într-un superb dans al vieţii şi al morţii. Este un spectacol unic ce merită văzut măcar o dată în viaţă. O dată şi este de-ajuns. Cu siguranţă nu îl vei uita niciodată. După ce îşi consumă viaţa şi dragostea care le dă aripi, după ce-şi încheie misiunea telurică, aceste mici insecte mor, foarte multe dintre ele picând înapoi în apa de unde au ieşit şi în care au vieţuit în stadiile anterioare de dezvoltare. Păsările cerului şi peştii adâncurilor primesc astfel o masă gustoasă şi foarte îmbelşugată.

Râul Prut mai este recunoscut pentru faptul că în apele sale peştii ajung să aibă dimensiuni destul de mari.

O specie de peşte care mă fascinează în mod deosebit este mreana. Aici pe Prut am prins cele mai mari exemplare. Pescuind aproape exclusiv cu echipamente fine şi fire relativ subţiri nu mă pot lăuda că am prins mrene deosebit de mari, deoarece este de la sine înţeles că nu le-am putut scoate, firul cedând în dril, dar şi mrenele de două-trei kilograme sunt, cel puţin pentru mine, trofee de  toată frumuseţea. Toamna în special, când mrenele încep să se grupeze coborând spre locurile mai adânci unde iernează, ele se hrănesc mai intens. Este momentul prielnic pentru nişte partide memorabile la mreană. Trebuie multă nadă şi mult calm, deoarece se pescuieşte în curenţi destul de puternici, cu multe structuri submerse, agăţăturile fiind destul de frecvente. Multe cârlige şi linii rămân sub ape, ca un bir pe care pescarul trebuie să-l plătească pentru pasiunea sa. Dar eforturile şi pierderile sunt răsplătite de cele mai multe ori prin capturarea unor mrene care oferă driluri unice deoarece ele sunt nişte peşti extraordinari, nişte luptători care ştiu să folosească la maxim toate avantajele pe care le oferă albiile şi structurile de pe fundul acestora.

Multe amintiri mai am despre acest râu unic, despre peştii săi şi despre celelalte vieţuitoare care îşi duc viaţa în el sau în apropierea sa… Multe rânduri ar mai fi de scris… Multe alte stop-cadre din filme vechi îmi apar înaintea ochilor ca nişte flash-uri care luminează tunelul timpului în care rătăcesc…, dar acum este vremea să revin în prezent.

Noaptea a coborât demult peste casele şi câmpurile acoperite de zăpada cea rece. S-a făcut târziu şi trebuie să dorm. Să dorm şi să visez la ce o să fie, să visez la alte partide de pescuit pe care le voi face pe malurile Prutului, râu pe care nu voi înceta să-l iubesc niciodată. Poate doar atunci când Dumnezeu, în bunătatea Sa unică, mă va strânge de pe acest pământ amăgitor punând astfel capăt hoinărelilor mele, trimiţându-mă în cea din urmă călătorie, călătoria cea fără de întoarcere.


Dă-i notă

Adaugă comentariu

Discuție

Boris Hrehoriac, 4 Aprilie 2014

Frumos si plin de sesibilitate

Citeşte din aceeaşi categorie:

E iarnă iar, 20 martie 2018, „Sensul vieții este orice îl faci tu să fie…” Joseph Campbell

Usque ad finem, 19 iulie 2013, „Blestemul este o provocare nemăsurată…” Emil Cioran

2013.06.05, 7 iunie 2013, Ghelari,jud hunedoara

2013.06.04, 4 iunie 2013, Astazi am fost cu treaba in Aiud si Teius. La intoarcere am zis sa o iau pe malul Muresului .

Ceva care ar trebui sa fie normal., 24 martie 2013, Valurile vietii ma poarta de doi ani in Germania, locuiesc temporar in Siegen e o zona deluroasa, ceva in genul statiunii Moneasa sau zona Blajului din Alba

Omul de zăpadă, 23 martie 2013, „Minunea este copilul cel mai drag al credinţei”. Goethe

Legenda râului Prut, 13 martie 2013, Întotdeauna când pescuiesc pe râul Prut îmi amintesc de vorbele frumoase ce mi-au conturat prima oara legenda acestui râu frumos

O lacrima, 9 octombrie 2012, Nimic nu e mai trist decat o lacrima ce ofileste un zambet. - Andreea Trifu

VISUL UNEI AMINTIRI, 12 iulie 2012, "Omul este cuprins de natură. Unii o numesc frumuseţe. Peste ani, omul îşi aduce aminte de momentul de fericire trăit, care s-a sădit durabil în fiinţa sa. Poate că nu mai ştie locul, poate că imaginea este acum neclară, dar i s-a întipărit în minte pentru totdeauna." (Peter Sragher

Natura ,de cateva zile,sau ani..., 29 mai 2012, Ce descriere sa mai dam naturii,cand ea face ce vrea ea din noi.....