scrie

INGENS LUCIUS

„Nimic nu este imposibil pentru cel care încearcă.” — Alexandru Macedon

de Dinu Florin Cirstean, Miercuri, 19 Octombrie 2016, 477 afisari, rating maxim


Lansase pentru a treia oară. Nici o mişcare până acum . Nici un atac. Năluca venea cuminte, nestingherită, prin apa limpede. Nu pusese ancora iar barca plutea ȋncet, ȋn derivă, purtată de curentul lent al apei. Vântul ȋncă nu se pornise la acel ceas atât de matinal. Obrazul ȋntinderii de apă era perfect neted. Nici o ȋncreţitură, nici un val. Din când ȋn când câte un peşte mai curios ȋşi făcea curaj până spre suprafaţă. Atunci câteva cercuri concentrice agitau puţin  apa adormită. Desigur şi momentul când năluca atingea apa producea puţină agitaţie trecătoare, amăgitoare. Nici al treilea lanseu nu fusese cu noroc. Se hotărȋ să arunce ȋn altă direcţie.  Privi spre soarele care răsărea. Apa devenise de aramă topită ȋn direcţia sa. Ȋncă nu scânteia, doar se colorase. Câţiva stropi se ȋmprăştiară ȋntr-aiurea ȋn momentul impactului voblerului cu apa. Apoi, de parcă exact acea nălucă ar fi aşteptat-o de mult, ştiuca atacă nervos. Se repezi cu putere spre năluca ce abia atinse apa. Acest atac atât de brusc şi de violent luă prin surprindere pescarul, dar după câteva clipe de precipitare, instinctele pescarului versat ȋşi făcură din nou apariţia. Calmul şi ştiinţa perfectă a drilului pe care pescarul le stăpânea din plin nu dădură nici o şansă peştelui. După acest prim peşte hotărâ că ar fi indicat să ancoreze. Nu dorea să se depărteze de acel loc. Se dovedi că a avut dreptate. Din următoarele cinci lanseuri reuşi să aducă ȋn barcă trei ştiuci. Era bucuros. Nu des te ȋntâlneşti cu peşti atât de dornici de „aventură”. 

Cu toate că voblerul cu care pescuia era apreciat aşa cum se cuvine de cumătrele hrăpăreţe, un gând iscat parcă de nicăieri ( sau poate dicatat ȋn mod inconştient de instinctul său de pescar) ȋl făcu să-l schimbe cu o altă altă nălucă. O oscilantă. Ȋi era lui dragă acea nălucă. Avea un sentiment aparte pentru ea. Aşa cum la şcoală uneori se ȋntâmplă ca profesorului să-i pice cu tronc câte un elev căruia să-i poarte o simpatie aparte pe toată perioada şcolii, indiferent de rezultatele la ȋnvăţătură ale acestuia, aşa şi el se ataşase de acea nălucă, care, cinstiţi să fim, nu dăduse rezultate deosebite chiar de fiecare dată când o folosise. Aşadar puse voblerul prinzător ȋnapoi ȋn cutie şi ataşă de fir oscilanta. Urmară cinci, şase, şapte..... lansări ȋn van. Nimic. Nici un atac, nici o interceptare, nici o urmărire, nimic. Dar totuşi nu dezarmă. Perseveră ȋn continuare. Scimbă locul, unghiul de aruncare, viteza de recuperare, adâncimea de pescuit, dar tot degeaba. Nimic. Linişte şi pace. Se ȋncăpăţâna ȋnsă să pescuiască ȋn continuare cu acea nălucă.

Ȋncă era linişte. Linişte sublimă, de catedrală. Raţele nu ieşiseră din stufărişuri şi nici pescaruşii gălăgioşi nu ieşiseră să se sclade ȋn lumină.  Firele ȋnalte de trestie şi papură, de un verde crud, şuşoteau uşor sub atingearea aproape imperceptibilă a unui vânt practic inexistent. Doar diamantul ȋnaripat al libelulelor săgeta uneori ȋmprejurimile.

La un moment dat aruncă fix ȋn mijloculu soarelui din undă. Umedul tresări uşor sub atingerea nălucii. Mici lacrimi de mărgăritar scânteietor ţâşniră din ochiul apei care era ȋncă leneşă, ȋncă somnoaroasă.  Lingura cădea uşor cu ondularea sa caracteristică spre fundul  inert şi acoperit de vegetaţie al albiei.

Deodată nemişcarea se transformă ȋn mişcare. Din covorul ondulat răpitorul se desprinse fulgerător şi porni vijelios spre năluca ȋnşelătoare de metal ce crea luciri viclene. Era ea: ştiuca,  „Lupus Piscic”, cum o denumeau anticii. Stătuse mult timp nemişcată, iar corpul său ȋmbrăcat ȋn straie cenuşii-verzui, aidoma fundului apei cu care se contopea parcă, trecuse neobservat. Acum, atrasă ca de un magnet de misticile şi amăgitoarele sclipiri şi luciri ale nălucii ȋşi părăsi adăpostul şi porni ca hipnotizată spre oscilanta metalică. Corpul său masiv  despica apa precum un submarin. Parcurse distanţa ȋn câteva fracţiuni de secundă.

Atacul a fost violent iar apoi zbaterea de după ȋnţepare a fosat şi mai violentă.

Adrenalina a ȋnceput a se revărsa ȋn valuri. Pescarul lucra sistematic cu nervii ȋntinşi la maxim. După frenezia ȋnceputului de dril urmă o scurtă perioadă de ȋnşelătoare acalmie. Peştele venea cuminte spre barcă. Pescarul deja pregătise miniciogul pentru a aduce captura la bord, dar exact când se aştepta mai puţin, la nici doi metri de barcă  se petrecu un lucru care-l luă prin surprindere.  Oglinda  apei se sparse.  Din adâncuri ţâşni corpul oţelit al ştiucii aidoma unui proiectil viu. Făcu un salt măreţ ȋn timp ce scutura cu mare nervozitate din cap. O ploaie de stropi calzi ȋl scăldară pe undiţarul care rămase ȋnlemnit privind cu gura căscată spectacolul neaşteptat.  Ştiuca era uriaşă. Trecea bine de un metru lungime, poate se apropia chiar de un metru şi jumătate. Era cea mai mare ştiucă pe care o văzuse ȋn viaţa lui. Ştiuse ȋncă de la ȋnceputul drilului că avea de-a face cu un peşte mare, dar nu-şi putuse ȋnchipui aşa ceva. Din instinct ridicase pick-up-ul mulinetei ȋn momentul ȋn care ştiuca ȋncepu saltul. Acest lucru salvă situaţia pentru moment. Recăzută ȋn val ştiuca se afundă cu repeziciune. Firul se derula năvalnic. Până la urmă se opri. Atunci ȋnchise ȋn grabă mulineta şi ȋncepu recuperarea. Părea că ştiuca se ȋnfipsese ȋn mâlul de pe fundul apei. Nu reuşea să o facă să se mişte. Stătea ȋncremenită. Atunci prinse a ciupi uşor de fir. Enervat peştele reacţionă. Porni vijelios spre stânga.  Apoi spre dreapta. Apoi ȋn sus. Făcu un nou salt spectaculos, dar de această dată pescarul intuise manevra ştiucii şi acţionă ȋn consecinţă. Lupta continuă cu aceeaşi intensitate cu care ȋncepuse. Nici unul dintre combatanţi  nu dădea ȋncă semne de oboseală. Timpul se scurgea ȋncet. Asupra pescarului emoţia acţiona la dublu. Pe de o parte era emoţia specifică oricărui dril iar pe de altă parte era emoţia celei mai mari capturi cu care se luptase până acum ȋn viaţa sa. Aşa un lucru ţi se ȋntâmplă o dată ȋn viaţă. Nu dorea să facă vreo greşeală şi să piardă peştele uriaş. Spera din toată inima că echipamentul cu care pescuia nu va ceda. Ȋncet dar metodic reuşi până la urmă să aducă ştiuca din ce ȋn ce mai aproape de barcă. Se scurseseră mai bine de treizeci de minute foarte tensionate când sesiză primele semne de oboseală din partea adversarului acvatic. Era momentul să sporească presiunea. Era momentul ca să  ȋncerce să grăbească deznodământul.

Intensitatea drilului sleiră şi pescarul de puteri. Sudoarea se scurgea de pe faţa sa arsă de soare. Ȋn timpul bătălieli viaţa ȋşi urmase cursul ȋn jurul său. Soarele pusese un petic mare de cer ȋntre orizontul de unde răsărise şi locul de unde privea acum lumea. Vântul ȋncepuse a ȋncreţi unda iar din stufuri ieşiseră ȋn lume mai toate păsările ce ȋnoptaseră acolo. Statuile marmorate ale lebedelor se desenau nu departe iar larma pescăruşilor şi a raţelor umpluse firea. Lucrurile se mişcau, lucrurile se schimbau dar pescarul ȋncă lupta cu ultimile sale puteri să aducă peştele ȋn barcă. Reuşi ȋn cele din urmă să o apropie destul de mult. Ştiuca ȋnota ostenită la suprafaţă ȋn imediata apropiere a bărcii. O privea cu ochii mari ai pescarului care era aproape de victorie, dar care totuşi nu câştigase pe deplin. Nu avea minciog atât de mare. Trebuia să ȋncerce să o ridice cu mâna.  O trase ȋncet şi mai apropae. Acum aproape că atingea barca cu botul. Se cunoştea că este epuizată. Ştiuca era conştientă că se află ȋn mare pericol dar nu mai avea puterea necesară pentru a lupta. Din când ȋn când corpul ȋi era scuturat de câte un fior puternic, doar atât. Nu era capabilă de o altă reacţie. Cu mâna dreaptă pescarul reuşi să prindă destul de bine peştele de sub bot. Era greu. Cu chiu cu vai reuşi să ȋl tragă ȋn barcă. Aerul ameţise peştele ȋn primă fază, dar apoi acesta ȋncepu să se zbată cu putere. Noroc că deja se afla pe fundul bărcii, căci dacă ar fi ȋnceput zbaterea mai devreme l-ar fi scăpat din mână. Şi aşa se zgâriase rău de tot la mână pescarul când scosese ştiuca din apă.

Ȋşi aprinse o ţigare ȋn mod mecanic. Fuma şi privea peştele din barcă. Parcă nu-i venea să creadă că-i al său. Că el fusese capabil să prindă o asemenea captură. Tremura uşor, nervos. Ȋi trebui mult timp ca să se calmeze. Nu mai avea chef de pescuit. Punctul culminant fusese atins. Orice altceva ar prinde de acum ȋnainte nu va mai avea aceeaşi valoare pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi prins ştiuca aceea uriaşă. De aceea se hotărȋ să pună capăt pescuielii. Nu mai avea sens să continuie. Muntele fusese urcat. Mai sus de atât nu putea  ajunge.

Soarele radia mândru din ȋnalt. Vântul sufla uşor răcorind puţin lumea, făcând stuful să bolborosească foşnit. Libelulele zburau vesele pe deasupra apei ȋn vânătoarea lor continuă după gâze. Pescăruşii râdeau, raţele măcăiau, broscărimea cânta, lebedele ȋnotau liniştite. Lumea mergea ȋnainte. Viaţa ȋşi urma cursul aşa cum o făcuse ȋncă de la ȋnceputul zilei. Doar două lucruri lipseau acum din tabloul mirific al lacului. Pescarul cu barca sa şi răpitorul feroce de sub undă. Părea ȋnsă că nimeni nu observă absenţa lor. Poate doar albitura din baltă care acum cu siguranţă plătea acatiste pentru sănătatea pescarului. 


Dă-i notă

Adaugă comentariu

Discuție

niciun comentariu

Citeşte din aceeaşi categorie:

Bolo- spinnăngar-ul, 4 octombrie 2017, Totul se schimbă, nimic nu este fix. Dacă nu profităm de schimbare vom deveni victimele ei.Peter Arnold

Noaptea mustaciosilor, 2 februarie 2014, Zumzetul firului intins la maxim este medicamentul perfect dupa o saptamana stresanta

FISH-ON!- „Metamorfoza”, 20 ianuarie 2014, ”Când renunţ la ceea ce sunt, devin ceea ce aş putea fi” Lao Tzu

Pescar cu fapta şi cu gândul, 20 ianuarie 2014, „Nu este niciodată prea târziu pentru un nou început” - Stefan Havadi-Nagy

La Andrid, 29 august 2013, Inrt-o dimineata am plecat cu amici mei la pescuit in Andrid.Cand am ajuns acolo mare surpriza s-au bagat somni africani...

Fulgii amintirilor, 20 iulie 2013, „Prima îndrăzneală este aceea de a crede în tine” Mircea Sântimbreanu

Zeul apelor, 4 aprilie 2013, O lansetă pierdută, un vis împlinit !

În căutarea unei dinţoase, 18 noiembrie 2011, Dimineata de vreme intr-o zi de noiembrie