scrie

Poveste de iulie

„Viaţa nu este ce ai trăit, ci ce îţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi-o aminteşti pentru a o povesti” Gabriel Garcia Marquez

de Dinu Florin Cirstean, Duminică, 24 Martie 2013, 1114 afisari


I. Scurtă introducere:

 

O poveste, ca orice poveste care se respectă, are un început, un sfârşit, nişte personaje şi un loc de desfăşurare.

Nici povestea de faţă nu face excepţie de la aceste reguli. Aşadar este o poveste care se respectă.

Dar să începem cu începutul…. Dar oare care o fi adevăratul început? Dacă m-aş referi strict la întâmplarea în sine ar fi foarte simplu, dar această întâmplare nu ar fi avut loc dacă nu aş fi fost pescar. Ori eu sunt pescar (sau mă rog, cutreier malurile apelor în căutarea peştilor) de când mă ştiu, aşadar extrapolând am putea spune că începutul poveştii ar fi în fapt momentul naşterii mele, dar mergând şi mai departe eu nu aş fi existat dacă…. şi tot aşa mai departe până hăt departe în negura timpurilor… . Deci începutul coincide cu începutul începutului tuturor celor neîncepute. Aşadar să fim mai precişi puţin în exprimare şi să spunem deschis că începutul poveştii coincide chiar cu începutul lumii. În consecinţă, după ce Dumnezeu a făcut lumea cu toate frumuseţile ei şi pe oameni cu toate slăbiciunile lor şi după cura de mere (total neindicată) a lui nenea Adam, acesta s-a dat huţa cu tanti Eva. Şi aşa am apărut noi, oamenii telurici sută la sută. Dacă pentru noi Edenul este ceva ce poate vom vedea după ce vom spune pas vieţii, pentru cei mai sus numiţi el a reprezentat punctul de plecare.  

   Oamenii s-au înmulţit din ce în ce mai mult (datul în huţă fiind un sport internaţional) şi iată că s-a ajuns şi la naşterea mea. M-am născut om dar imediat am devenit pescar. Un drum ireversibil. Edenul a devenit aşadar pentru mine o ţintă mai mult decât efemeră…

Să revenim însă la subiectul poveştii, acum că am definit care a fost începutul acesteia. Vă voi spune dragi cititori (vă pot numi aşa, nu?) povestea unei zile de pescuit din vara trecută. Ziua în sine a fost total identică cu restul zilelor. A avut fix 24 de ore, a avut şi dimineaţă şi seară, a avut şi lumină şi întuneric, bucurii şi tristeţi, visuri dar şi împliniri.

Important însă a fost ce am făcut sau mai bine zis ce anume am reuşit să fac în acea zi.

Dar dacă tot am numit-o poveste, haide să o facem să se asemene cu aşa ceva!

 

II. Povestea”

 

A fost odată, mai exact în luna iulie 2012, un grup de undiţari care s-au gândit să facă o expediţie comună pe malul Siretului, în judeţul Botoşani în dreptul localităţii Lunca. Şi cum de la gând la vorbă şi de la vorbă la faptă, pentru pescari calea este ca şi inexistentă iată că am purces plini de voie bună în respectiva expediţie.

„Nu ştiu alţii cum sunt...” spunea, cine altul decât cel mai mare povestitor al nostru, al românilor, Bădiţa Ion Creangă, „dar eu…”eu nu mă pot abţine de a nu merge la pescuit ori de câte ori se iveşte ocazia şi se întrunesc toate condiţiile pentru a şi face acest lucru.

Cu mare drag ies în natură să mă bucur de ea şi de tot ceea ce aceasta ne oferă spre desfătarea ochilor, urechilor şi a sufletului.

Aşadar iată-mă pe malul verde al râului Siret cu undiţa în mână şi cu un borcănel de cireşe păsăreşti în buzunarul vestei.

Vremea era frumoasă dar din păcate se părea că norocul nu prea mă îndrăgea în acea zi.

Nu mă pot plânge că aş fi ieşit degeaba, reuşisem să păcălesc câţiva cleni argintii destul de frumuşei dar care nu erau nici pe departe ceea ce speram eu. Ştiam locul destul de bine. Făcusem câteva pescuieli nebune în toamna trecută cu struguri roşii. Nişte pescuieli ca nişte beţii de pomină  pe care le ţii minte multă vreme. Ştiam aşadar ce fel de exemplare de Leuciscus cephalus se învârt prin zonă. Ai mei amici aveau mult mai mult succes decât mine. Atât Marcel cât şi Petru şi Constantin mă cam pierduseră pe drum în orgia lor halieutică.

Aşa se întâmplă câteodată la pescuit. Efectiv nu-ţi iese aşa cum ţi-ai dori. Şi ca tacâmul să fie complet atunci ai parte e cele mai multe agăţături, de cele mai multe rateuri şi de cele mai multe încâlceli. Parcă toate conlucrează împotriva ta. Nervii chiar de oţel de-ar fi şi tot cedează la un moment dat. Aşa că în jur de ora 11 am decis că cel mai nimerit ar fi să fac o pauză de liniştire. Am lăsat bologneza sprijinită de nişte tufe apoi m­-am retras la umbră. În apropiere un izvor se năştea destul de viguros dintre nişte stânci. Apa rece se aduna pentru început într-o mică fântână făcută de o mână pricepută din lespezi de piatră apoi preaplinul se scurgea la vale sub forma unui fir de apă care se repezea grăbit şi zgomotos pe malul abrupt înspre apa Siretului ce curgea în vale. Muzica tihnită a izvorului, însoţită de diverse triluri dulci ale păsărilor care mişunau prin zonă îmi creau o stare de linişte binefăcătoare. Acompaniat de aceste sunete plăcute am adormit.

M-am trezit abia în jur de ora 16. M-am ridicat şi m-am dus spre apă. Soarele trecuse spre apus dar tot era dogoritor. Pe malul opus, care era la nivelul apei, era lipsit de vegetaţie şi era acoperit cu pietriş şi nisip, erau mai mulţi oameni veniţi la plajă şi la baie. Amicii mei erau împrăştiaţi într-aiurea pe maluri în căutarea unor locuri în care să poată pescui fără a fi deranjaţi de cei veniţi la baie şi care nu ţin cont de pescari. Mi-am luat şi eu băţul şi am plecat mai în amonte, reuşind cu greu să mă strecor printre tufele dese de răchită de pe mal. M-am întâlnit la un moment dat şi cu nişte capre nebune care păşteau frunzele amare de răchită de parcă n-ar fi avut iarbă verde sus pe mal… dar mă rog, ce poţi cere de la nişte capre?

Până la urmă am găsit un loc acceptabil într-o mini-rarişte născută nu se ştie cum între tufele dense. Era tocmai sus în capul plisei, aproape în vad. Petru era ceva mai în aval, pe malul celălalt. De când veniseră „băieşii” nici el nu mai prinsese mare lucru. Am aruncat câţiva pumni de cireşe apoi am început să pescuiesc. Apa nu era prea adâncă. Maxim un metru în cele mai adânci zone. Râul curgea destul de repede în acea zonă ducând pluta relativ repede la vale. Lanseurile se succedau rapid, dar peştii lipseau cu desăvârşire. Timpul tăcea şi trecea, aşa cum are el obiceiul. Soarele se apleca tot mai tare spre orizont îmbrăcându-l în uşoare nuanţe purpurii. La un moment dat pluta a dispărut pe neobservate sub valurile mici şi verzui. Am înţepat mai mult din instinct deoarece atenţia nu îmi era la cei mai buni parametrii în acele momente. Dar răspunsul mai mult decât energic pe care l-am simţit în băţ m-au făcut imediat atent. Băţul uşor se îndoi puternic. Aveam senzaţia că o să-l scap din mână.

  • Nea Petrule, cum îl scot eu pe acesta?

Petru mă privi plictisit crezând că am o agăţătură şi zise în zeflemea:

  • Nu-mi fac eu griji, te descurci tu până diseară.

Am început lupta. Eram în total dezavantaj. Malul pe care mă aflam era înalt, abrupt şi plin de tufe e răchită. Nu aveam minciog iar din apă în apropierea malului ieşeau mai multe crengi semn că era plin de agăţători în zonă. Ce sa fac? Peştele porni ca un nebun în sususl apei, contra curentului după ce în primă fază dori să plece la vale. Venea oblic înspre malul pe care mă aflam. Am început să mulinez nebuneşte.

  • Mă, tu chiar ai peşte? mă întrebă Petru care între timp observase că agăţătoarea mea mişcă prin apă.
  • Da, nea Petrule am un monstruleţ.

Peştele ajunse în apropierea malului şi se ascunse printre ierburile şi crengile de acolo. Deja simţeam că am pierdut lupta. Aveam coloana de 0,16 dar forfacul era de 0,10. Nu am făcut nimic. Nu puteam risca. Am aşteptat să văd ce se întâmplă ţinând linia tensionată dar nepunând presiune asupra peştelui. După un timp destul de scurt dumnealui a fost băiat cuminte şi a ieşit de bună voie din agăţătură. A ieşit şi a pornit de nebun la vale. Am dat drumul la fir imediat. Să-l întorc din drum? Nici gând. Am luat imediat o hotărâre. Mi se părea singura soluţie câştigătoare în acel moment.

  • Scuze nea Petru, dar n-am ce-ţi face! Trebuie să mă bag.

I-am strigat lui nea Petru şi m-am băgat în apă. Doream să trec râul şi să încerc să scot peştele pe malul celălalt unde aveam condiţii mult mai bune. Că îi stricam „toate apele” lui Petru era clar, dar asta era situaţia, trebuia să o accepte fie că voia sau nu. A început să bombănească nemulţumit, dar eu deja eram la jumătatea apei, aşa că a înghiţit găluşca. Supărat nici nu a stat să vadă cum o să termin cu peştele ci a plecat şi mai în amonte. Mă văzuse în schimb Marcel şi se şi grăbi să vină în ajutorul meu cu minciogul. Deodată am auzit ceva ca un bâzâit şi am simţit nişte vibraţii în buzunarul lateral al pantalonilor. Era telefonul. Tocmai îl murasem peste măsură. Ajuns aproape de malul opus am scos rapid telefonul care încă mai bâzâia, i l-a aruncat lui Marcel şi i-am zis:

         - Desfă-l şi pune-l la uscat! Dar era deja prea târziu. Bătrânul meu celular îşi găsi sfârşitul în acea zi.

         Drilul prelungit atrase atenţia şi celor care făceau baie. Au venit chibiţii şi aşa cum îi şade bine românului a început să curgă cu păreri despre ce şi cum ar trebui să acţionez. Noroc că nu sunt un copil şi nici uşor e intimidat. Am făcut abstracţie de ei şi am continuat să procedez aşa cum ştiam eu mai bine. Peştele ba mergea la vale, ba la deal, dar încet – încet îl aduceam tot mai aproape. Marcel stătea cu minciogul pregătit.

Atunci apăru Ionică. Nu-l ştiţi pe Ionică? Nici nu aveţi cum. Nici eu nu-l cunoscusem până atunci. Era unul dintre „băieşi”. Venise foarte amabil în intenţii să mă ajute, numai că strategia sa, dictată probabil de vodca prea multă sub efectul căreia se afla, era una total sortită eşecului. Ionică fără frică, se băgă voiniceşte în apă şi porni nervos spre peşte răcnind cât îl ţineau bojocii:

  • Stai jigodie că te prind eu cu mâinile goale!

Peştele îl simţi şi o porni în viteză spre malul opus. L-am strigat imediat pe Constantin care era pe acel mal rugându-l să fie pregătit şi el cu minciogul în cazul în care peştele va ajunge chiar sub mal. Atunci Marcel a luat o hotărâre drastică. Folosind un limbaj nu tocmai ortodox pe care nu îl pot reproduce deoarece ar trebui să pun doar puncte, puncte şi beep-uri el l-a determinat pe mai sus numitul Ionică să iasă din apă. A trebuit oarece „muncă de lămurire” cu acesta pentru a-l face să renunţe la ideile sale, nobile într-un fel. Au intervenit şi amicii săi şi până la urmă a ieşit pe mal. Pe scurt, să zic că după un timp am reuşit să aduc peştele până în apropierea lui colegului Marcel care stătea în apă cu minciogul în mână. Numai că mai avu loc un eveniment neprevăzut. Peştele înotă rapid în jurul lui Marcel înfăşurând firul pe după acesta. Marcel încă avea prinsă la centură mica găletuşă în care ţinea cireşele, iar firul se agăţă de toarta acesteia. Noroc că al meu coleg avu prezenţă de spirit, se învârti rapid în jurul propriei axe şi reuşi să culeagă clenocul, căci un clean era peştele din cârlig, în plasa minciogului. Lupta se terminase. Câştigasem, chiar dacă păgubisem telefonul mobil.

         Era un clean frumos şi mare. Cel mai mare prins de mine vreodată. L-am cântărit. 2,4 kilograme. Aşadar până la urmă reuşisem să transform o zi aproape ratată într-o zi de pescuit care îmi va rămâne mult timp întipărită în minte, chiar dacă anumite mici amănunte se vor pierde în uitare aidoma unor fire fine de nisip în bătaia vântului.

         Nu s-a mai pescuit în acea zi. Seara ne zâmbea ştrengăreşte de după dealurile din depărtare, iar drumul de întoarcere nu era unul tocmai scurt.

 

         III. Foarte scurtă încheiere

 

         Aceasta a fost aşadar dragii mei (vă pot spune aşa în continuare, nu?) povestea acelei zile. O zi cu nimic deosebită de celelalte zile de peste an, dar totuşi ziua în care am reuşit să prind, cel mai mare clean din viaţa mea. Până acum…..

         Şi-am încălecat pe-o şa…

         Fire-ntinse!..... Bla, bla, bla!


Dă-i notă

Adaugă comentariu

Discuție

niciun comentariu

Citeşte din aceeaşi categorie:

Pescuit pe cris, 24 ianuarie 2014, Anul acesta am deschis sezonul de pescuit in 04 01

Pescuit la varsand, 12 ianuarie 2014, Inpreuna cu echipajul nostru de pescuit am deschis anul 2014 cu o partida de pescuit

08.01.2014-pe Strei la podul din Calan, 8 ianuarie 2014, Podul de pe Strei din Calan

04.01.2014, 4 ianuarie 2014, Podul vintului-vurpar

23.12.2013, 24 decembrie 2013, In 2 ore si un pic

Vara asta, 8 septembrie 2013, Cum am venit asa am si plecat

Intre mova si mures pe partea cu muresul, 7 iulie 2013, Bologneza vs feeder

Intre teleac si totoi, 23 iunie 2013, La somn si soamne

MORUNAŞII DE SOLSTIŢIU, 17 martie 2013, "Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată." Octavian Paler

1 decembrie 2012, 17 martie 2013, M-am trezit in dimineata de 1 dec 2013