Hei, verifică aplicația Eu, Pescar!

Nu este o rețea de socializare, nu este un loc unde să te lauzi dar o aplicație de tip asistent personal, gratuită, ce-ți permite să memorezi toate partidele tale de pescuit. Informațiile introduse sunt private, ale tale, stocate securizat pe servere de tip Cloud. Click aici, deschide pagina aplicației în Magazinul Play sau aici pentru pagina aplicației în App Store

scrie

ZI DE VARĂ

O să vă povestesc mai jos una din "pescuielile" din anul trecut care a avut loc pe râul Suceava, în dreptul localităţii Ruşii Mănăstioara. O partidă de pescuit la scobar.

de Dinu Florin Cirstean, Joi, 12 Iulie 2012, 1809 afisari, rating maxim


Încă nu se luminase de ziuă când am ieşit din cort. Nişte faruri palide vesteau că deja primii pescari se apropie de apă. Încă nu auzeam motorul maşinii, vedeam însă în  răstimpuri lumina farurilor pe drumul şerpuit şi anevoios care se desprinde din drumul european şi vine printre lanurile cu diferite culturi până pe malul râului. O briză uşoară şi răcoroasă mă învioră preţ de o clipă. Am deschis portiera maşinii şi mi-am luat bologneza care se odihnise peste noapte pe bancheta din spate. Apoi, din portbagaj am luat geanta specială pentru nadă, suportul telescopic pentru lansetă, juvelnicul şi minciogul.
         La lumina lanternei de cap am pornit încet pe malul apei în amonte spre un loc unde văzusem seara că un pescar de-al locului luase scobar frumos la bobiţă de mămăligă. Nu aveam la mine aşa ceva dar eram hotărât să întorc nada, numai dacă nu se ocupase deja locul. După câteva minute am ajuns. Locul era liber. Am răsuflat uşurat.
         Am început cu începutul Am desfăcut mai întâi suportul telescopic, l-am montat cu grijă în marginea apei. Am desfăcut lanseta şi am sprijinit-o pe el. Apoi am desfăcut fermoarul genţii, am scos din ea pachetele cu nadă şi recipientele cu aditivi lichizi. Am desfăcut unul din pachetele de nadă pentru mreană şi scobar, i-am răsturnat conţinutul şi apoi am început să umezesc amestecul cu apă din râu. După ce am umezit-o suficient după părerea mea, am lăsat-o să tragă apă  iar eu m-am întors la maşină după scaunul pliant, geanta cu mărunţişuri (plute, cârlige, plumbi, fire, degorjoare, etc), după săculeţul cu viermi pe care-l lăsasem peste noapte sub maşină, pe pământ ca să stea la răcoare şi după găleata în care aveam nişte TTX umectat încă din seara precedentă cu apă minerală precum şi după pungă cu pământ din muşuroi de cârtiţă cernut de două ori.
         După ce am reuşit să "contopesc" TTX–ul cu nada specială de scobar, am mai adăugat nişte aditivi cu gust de caşcaval şi porumb dulce precum şi nişte pământ, pentru a îngreuna amestecul, lucru necesar pe o apă cu un curent destul de puternic, aşa cum era în acel loc. La urmă am adăugat şi jumătate din viermii pe care îi aveam în săculeţ şi am început din nou să amestec. Când mi s-a părut ca nada se prezintă destul de bine, adică nu se lipeşte de mână, se strânge uşor în bulgări iar la presare se destrăma în mici particule, am făcut mai mulţi bulgări pe care i-am aruncat cu mare grijă cu aproximativ 5-6 metri mai în amonte de locul unde doream să pescuiesc. Era necesară o nădire mai consistentă cantitativ deoarece doream, după cum am spus, să întorc nada formată din mămăligă a celui care pescuise în seara precedentă în acel loc. Am terminat relativ repede activităţile descrise mai sus, deoarece încă nu se luminase.
         Era o linişte fantastică, părea că toata natura a adormit. Era clipa mirifică a începutului de zi, era punctul de nemişcare absolută care precede forfota intensă a zilei în născare. Era acea linişte pe care parcă o poţi auzi şi pe care doar adevăraţii iubitori de natură o cunosc şi-i înţeleg adevăratul sens.
         Apoi vântul porni uşor fugărind haotic valurile fantasmagorice de ceaţă pe deasupra undelor. Din arinii din apropiere un cuc în devenire încerca sa-şi cânte aria monotonă dar o făcu atât de fals încât un altul, aflat în deplinătatea puterilor, se grăbi sa-l corecteze. Interveni rapid şi o ciocănitoare cu repetatele-i lovituri ca de ciocan în trunchiul găunos al unui arbore care vibra surd. Câţiva fluturi trecură în grabă pe lângă mine şi se pierdură dincolo de ape. La orizont, mândru şi roşu, ca un suveran absolut, soarele stătea rotund, ridicat de o şchioapă deasupra gliei. Plescăituri repetate îmi ajunseră la urechi. Scobarii, şi celelalte neamuri de peşti din râu începeau să se mişte făcând salturi repetate spre suprafaţă într-un joc nebun şi numai de ei înţeles.
         Era timpul sa mă apuc de treabă. Am mai aruncat câţiva bulgăraşi mai mici de nadă pe care nu i-am presat prea tare pentru a se desface cât mai repede pe fundul apei. Am efectuat primul lanseu. Adâncimea o cam ştiam, deoarece stătusem aproximativ douăzeci de minute aseară lângă pescarul care pescuise aici şi avusesem timp sa fiu atent la toate amânuntele. Între timp lângă mine apăru şi colegul cu care venisem şi pe care-l lăsasem dormind în cort.
         -    De ce nu m-ai trezit şi pe mine?
         -    Ce rost avea? Eu am venit să ocup locul ăsta şi să-l nădesc  pentru amândoi. Te-am lăsat să te mai odihneşti că doar tu eşti şoferul şi diseară nu trebuie sa fii prea obosit când o sa ne întoarcem acasă.
         Şi alţi pescari ajunseseră pe apă. Aici este un loc renumit de scobar şi de obicei în zilele de sâmbătă şi duminică se creează aglomeraţie, de aceea noi am optat să venim încă din seara din ajun şi să dormim pe malul apei în cort, pentru a putea ca dimineaţa să ne alegem ce loc de pescuit dorim noi. Menţionez că era o zi de duminică.
         După ce a efectuat şi colegul cred că cel de-al doilea lanseu, apăru şi localnicul care pescuise în acel loc in ajun. Nu-i convenea faptul ca noi îi ocupaserăm deja poziţia sa favorită dar  n-a avut ce face. S-a oprit cu vreo treizeci de metri mai în amonte şi şi-a aprins o ţigară. Ne-a salutat scurt din cap şi a început să-şi desfacă băţul.
         Timpul se scurgea uşor, mai nădeam din când în când, dar scobarul, cu toate ca sărea în disperare încă nu dorea sa pună gura pe viermii noştri. Chestia  era că nici amicul din amonte nu prindea. El continua sa nădească puternic cu mămăliga.
         Văzând cum stau lucrurile am luat o hotărâre. Am adăugat mai mult pământ în nadă şi am aruncat bulgării chiar în faţa noastră de asta data. Am îngreunat-o mai tare pentru a sta mai mult în acelaşi loc. În câţiva bulgări chiar am încorporat nişte pietre de pe mal. Trebuia să câştig bătălia nadelor cu pescarul localnic care fuma ţigară după ţigară. Era cred la a şaptea, când am hotărât sa fac o modificare majoră în instalaţia cu care pescuiam. Am ridicat cu aproximativ zece centimetri pluta mai sus, am coborât alica de contact mai spre cârlig, dorind astfel să pot ţine cârligul târât pe fundul apei chiar cu riscul de a-l lăsa în agăţăturile submerse, dacă acestea existau pe linia de nădire. Spre norocul meu nu am găsit nici o agăţătură şi tot spre norocul meu chiar după a doua lansare cu instalaţia schimbată am văzut pluta de balsa de 1,7 grame cum dispare sub ape. Am înţepat scurt. Zbaterea din fir îmi făcea bine. Era mult prea energică ca să fie a unui scobar,  aşa ca am dedus ca era un morunaş ce bătea cu disperare din cap ca să se elibereze. Aşa şi a fost. Colegul văzând că sunt în dril a fost amabil să mă ajute cu minciogul. De fapt aşa făceam de fiecare dată când pescuiam alături, ne ajutam reciproc. Era un morunaş destul de frumos. Nu înghiţise cârligul aşa că nu a fost necesar să folosesc degorjorul. L-am pus în juvelnic, am încărcat iarăşi cârligul cu doi viermi albi şi unul roşu şi am lansat din nou. Nu am apucat însă să controlez mult timp linia pentru că a trebuit să pun eu mâna pe minciog de data asta. Colegul meu avea şi el un peste. Era un clean voinicel. Încet, încet peştele intra în nadă. Pescarul de mai sus de noi nu se putu abţine şi dădu cep sticlei de 2,5 litri de bere pe care o avea cu el. Trase cu înverşunare câteva gâturi, mai aprinse o ţigară şi apoi mai aruncă un bulgare de mămăliga. Eram curios câtă mămăliga avea la el, că până acum aruncase destul de multă.
         Nici eu nu mă lăsam mai prejos, întreţineam cu multă grijă vadul de nadă aruncând bulgari micuţi din când în când. În jur de ora şapte se produse "bumm"-ul mult aşteptat. Dăltarii s-au pus pe hrănit. Pofteau la viermii noştii în disperare. A trebuit sa renunţăm în a ne mai ajuta unul pe celalalt, ritmul foarte dens al trăsăturilor nu ne mai permitea acest lucru. Şi-a desfăcut şi colegul meu minciogul şi amândoi "driluiam" scobar după scobar. Îşi modificase şi el instalaţia în acelaşi fel în care o făcusem şi eu.
         Vecinul terminase sticla de bere între timp şi cred că şi ţigările deoarece nu mai fuma. Reuşise şi el să prindă doi morunaşi ("hauţi" le zicea el) si un scobar mai sănătos dar ne privea cu mare invidie şi ură şi cred ca pe buzele sale fluturau nu tocmai cele mai ortodoxe cuvinte şi urări la adresa noastră. Dar aşa este in pescuit şi nu numai. Aşa este în viaţă. "Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare", sună un proverb pe care-l învăţăm încă de când suntem copii.
         Şi după cum este bine ştiut faptul că lucrurile bune nu ţin niciodată mult, doar relele se perpetuează, iată că în jur de ora opt şi jumătate între noi şi pescarul localnic din amonte se instalează alţi doi undiţari. Nu le-am zis nimic. Malul erau deja plin de pescari, locurile erau toate ocupate, aşa că am acceptat de voie de nevoie noua vecinătate, că de... aşa-i la marea-nghesuială.
         Dar problemele abia de acum au început. Noii veniţi au început şi ei să nădească, dar nu au făcut-o nici cu mămăligă şi nici cu vreo altă nadă pentru scobar din comerţ. Ei au nădit cu arpacaş fiert iar ca momeală foloseau tot boabe de arpacaş. Rezultatul a fost unul singur. Pestele probabil s-a zăpăcit de tot de la atâtea tipuri de mâncare şi s-a şi speriat din cauza aglomeraţiei aşa că nu a mai mâncat aproape deloc. Până după-masă am mai luat trei scobari şi doi morunaşi eu şi doi scobari şi un morunaş colegul meu. Atât. Vecinii cu arpacaşul au păcălit până la urmă cate un "maţe-negre" de căciulă iar localnicul plecase deja încă de la ora douăsprezece înjurând pe toata lumea.
         Ce aş mai putea să remarc la acea zi de pescuit? Poate faptul ca am avut la un moment dat o mreană mare în cârlig (sunt sigur că era mreană după felul cum m-a ţinut în dril nedorind să părăsească şuvoiul) pe care am scăpat-o din greşeala mea după ce aceasta se "proptise" în nişte bolovani stând nemişcată, iar eu în loc să ciupesc uşor firul pentru a o determina să se mişte am tras mai cu putere, iar forfacul de 0,10 a plesnit. Sau poate faptul că la un moment dat am văzut pe mal o broască mare şi verde chinuindu-se să înghită un porcuşor pe care-l găsise aruncat pe mal de către un alt pescar. Mi s-a părut atât de interesantă această scenă încât am lăsat undiţa din mână pe suport şi am fotografiat-o. Ori poate faptul că am reuşit să stârnesc un hohot general de râs printre pescari când, la prânz, ca să mă feresc de căldura toridă a soarelui ce privea perpendicular spre pământ mi-am pus pe cap mini-umbrela cu elastic şi arătam mai mult ca un suporter de pe o arenă de sport, mai ales că eram îmbrăcat şi într-un tricou de fotbal, decât cu un pescar. Altceva chiar nu mai am ce adăuga. Pot însă să trag o concluzie: "Ce-i prea mult strică! – chiar şi la pescuit".


Dă-i notă

Adaugă comentariu

Discuție

Boris Hrehoriac, 20 Decembrie 2012

Vreau pe aceasta cale sa multumesc inca odata ptr. carte, am citit toate povestirile cu multa placere si sper ca cel putin pe acest site sa mai am ocazia sa citesc asemenea povesti. Cu multumiri BORIS

Cristian Alexandru Isar, 10 August 2012

ai un dar aparte in a povesti dinule....

Ionut Ciocan, 12 Iulie 2012

la mai multe

Citeşte din aceeaşi categorie:

Pescuit pe cris, 24 ianuarie 2014, Anul acesta am deschis sezonul de pescuit in 04 01

Pescuit la varsand, 12 ianuarie 2014, Inpreuna cu echipajul nostru de pescuit am deschis anul 2014 cu o partida de pescuit

08.01.2014-pe Strei la podul din Calan, 8 ianuarie 2014, Podul de pe Strei din Calan

04.01.2014, 4 ianuarie 2014, Podul vintului-vurpar

23.12.2013, 24 decembrie 2013, In 2 ore si un pic

Vara asta, 8 septembrie 2013, Cum am venit asa am si plecat

Intre mova si mures pe partea cu muresul, 7 iulie 2013, Bologneza vs feeder

Intre teleac si totoi, 23 iunie 2013, La somn si soamne

Poveste de iulie, 24 martie 2013, „Viaţa nu este ce ai trăit, ci ce îţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi-o aminteşti pentru a o povesti” Gabriel Garcia Marquez

MORUNAŞII DE SOLSTIŢIU, 17 martie 2013, "Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată." Octavian Paler